Dacă vor filtru de apă, un printer sau recalcularea după alți algoritmi a notelor, elevii de la Liceul Academiei de Științe știu că prin intermediul senatului școlar, necesitățile lor pot fi luate în calcul de către administrație.
În instituție, există un întreg guvern, cu multe departamente pentru a acoperi toate sferele de interes pentru elevi. Am discutat cu membrii senatului școlar pentru a înțelege cum funcționează autoguvernarea în liceul lor, ce lucruri pot cere de la administrație și cum are loc procesul de la identificare a problemelor și până la rezolvarea lor. Ce ne-au răspuns, aflați în vox-ul de mai jos.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Creșterea rolului părinților și comunităților în guvernarea educației”, implementat de Institutul de Politici Publice și are drept scop creşterea rolului părinţilor, comunităţilor locale şi organizaţiilor societăţii civile în guvernanţa învăţământului general în vederea democratizării vieţii şcolare.