Dorin Chirtoacă se va mai afla sub control judiciar încă cel puțin 30 de zile. Termenul măsurii preventive a fost prelungit azi de către magistrații de la Judecătoria sectorului Buiucani.
Primarul suspendat a calificat ședința de azi ca o „acțiune inutilă”: „Este lipsit de sens să venim fiecare 30 de zile aici pentru prelungirea a ce? A faptului că merg pe stradă? Se anunță și se anunță aceste lucruri o dată la 30 de zile, fără sens”, a declarat Dorin Chirtoacă, scrie realitatea.md.
„Treptat, treptat ne întreptăm ca în cazul Navalnîi contra Rusia… Cam așa văd eu lucrurile”, a spus edilul.
În cadrul ședinței de azi, avocatul primarului a înaintat instanței câteva cereri, printre care și una de încetare a măsurii preventive în privința lui Dorin Chirtoacă.
La rândul său, procurorul de caz susține că solicitare de prelungire a cotrolului judiciar este una justificată, atât timp cât încă nu s-a purces la examinarea cauzei în fond.