Pe #diez avem un proiecțel împreună cu Anastasia Taburceanu. Astfel ne plimbăm prin locuri diferite și mai puțin cunoscute din Chișinău, și încercăm să aflăm mai multe despre ele.
„21 iunie 1980, pentru tânărul absolvent al Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, Ivan Taburceanu, a fost o zi foarte emoționantă. Era ziua în care trebuia să depună Jurământul lui Hippocrate, moment de maturitate profesională pentru toți cei care terminau medicina. La emoțiile marelui ritual se mai adăugau și cele provocate de faptul că în sală se afla viitoare mireasă a viitorului doctor – Parascovia. Despre ziua aceasta am tot auzit istorii din copilărie. Era prima ieșire în public ca și cuplu a părinților mei. E și normal că am auzit versiunea ei de istorie, versiunea lui, versiunea lor comună despre acea zi. Totuși a fost o zi importantă din viața lor și a familiei în care urma să mă nasc” scrie Anastasia Taburceanu.
Vila orășenească Rîşcanu-Derojinschi
Evenimentele din 21 iunie, 1980 s-au petrecut în sala mare a Societății „Știința”, găzduită de fostul conac urban al familiei Rîșcanu-Derojinschi, de pe actuala stradă București 61. Îmi dau seama că Ivan și Parascovia s-ar întoarce cu drag în acea sală și între pereții festivi ai sălii mari să mai reconstituie în istoriile lor haioase evenimentele acelei zile, dar din acea sală nu a mai rămas nici pereții, nici tavanul, nici măcar podeau.
Vila orășenească Rîşcanu-Derojinschi a fost construită în perioada 1852-1875, după proiectul lui A.I. Bernardazzi și a aparținut nobilei Ecaterina Alexandrovna Râşcanu-Derojinschi.
Despre Familia Rîșcanu știm că a fost unul dintre cele mai vechi neamuri de boieri din Moldova. Originar de pe valea Teleajnei la Vaslui, neamul Rîșcanilor a fost pentru prima data pomenit într-un document istoric oficial care consemnează membri într-un uric al lui Ștefan cel Mare de la 1500.
După 1812, când Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus, de la fii lui Teodor Râșcanu, armaș și vel pitar, familia Râșcanu s-a împărțit în două ramuri, de-o parte și de alta a Prutului. De la vornicul Constantin Râșcanu și stolnicul Ioan Râșcanu a pornit ramura basarabeană iar de la fratele lor, spătarul Alexandru Râșcanu, cea vasluiană. Râșcanii din Basarabia au dat numele lor unui sector al Chișinăului – Râșcanovca (azi denumit sectorul Rîșcani) și numele orașului Rîșcani din raionului Rîșcani. Importanța istorică a acestui neam nu se termină doar la denumirile lăsate de ei. „Membri ai acestei familii au putut imprima vremii rostul persoanei lor și au luat parte directă la înfăptuirea actelor politice de așa natură ca să asigure o pagină celebră în istoria neamului lor”. (Gheorghe Ghibănescu volumul X din seria Surete și Izvoade, Tipografia Dacia Iași – 1915).
Dar despre asta se merită să vorbim mai mult și de către cei care știu istoria mai bine decât mine. Acum să revenim la monumentul de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.
S-a păstrat o scurtă descriere a casei din 1897: „Casă în două etaje, cu mansardă şi subsol. Etajul are 6 odăi, orientate spre stradă, două odăi orientate spre curte şi o cameră mică, în mansardă, pentru servitoare. Parterul este compus din patru odăi, orientate spre stradă, şi două camere mici, orientate în curte pentru slugi. O tindă şi o scară conduce la etaj. În subsol se află bucătăria, sufrageria, şi brutăria. În – un corp de casă din piatră, o remiză pentru trăsuri, grajdul pentru cai, camera pentru birjar, şura pentru lemne şi cărbune şi casa pentru paznic la intrarea în curte„.
Conacul orășenesc nu era doar cea mai mare clădire privată a acelei perioade, dar mai era și construit cu multe elemente de know how a acelor timpuri. De exemplu arhitectul casei a folosit pentru prima dată în Moldova grinzi de metal, elemente de arhitectură și decor grecesc, precum ar fi meandru grecesc și decorul interior din mortar, foarte costisitor pentru acele vremuri. Casa era orientată spre o grădină imensă, și intrarea festivă era de fapt din curte nu dinspre stradă.
Uitându-mă la cum arătă conacul azi, îmi este foarte greu să îmi imaginez cine erau locatarii acestui conac. Noi oamenii de azi care am pierdut orice legătură cu trecutul nostru nu suntem în stare să percepem luxul de odinioară. Recepțiile fastuoase, concertele de salon, sărbătorile de iarnă, sau tot ceea ce forma ritmul şi conţinutul vieţii unei familii de nobili basarabeni. „Această casă avea şi copii mulţi, şi în sânul familiei exista un respect pentru originea românească, ce se întrezăreşte clar în costumul naţional al fiicelor lui Derojinschi, şi un respect pentru cariera militară, care era tradiţională în această familie. Băieţii, cu excepţia unui singur, sunt îmbrăcaţi în costume căzăceşti. Deoarece cazacii odinioară aveau aureola unor militari de curaj desăvârşit. În centrul pozei stă Ecaterina Râşcanu-Derojinschi, mama acestor copii”. (Descriere de Iurie Colesnic).
Fotografia a fost executată în atelierul lui Sumovski din Chişinău la sfârşitul secolului XIX.
În 1880 moare Egor Rîșcanu-Derojinschi, mareșal al nobilimii basarabene. Un om înalt apreciat în societatea basarabeană de atunci.
Însă în 1920 familia se pare că acumulase prea multe datorii, și edificiul este vândut unui bogat evreu pe nume Kogan pentru o sumă de 1.500.000 lei. Cum se face că o familie atât de respectată construiește cel mai mare conac orășenesc și îl vinde după 50 de ani? Pozele ne vorbesc despre o familie frumoasă, casa pe care au construit-o vădit indică spre o educație estetică deosebită și rafinament. Probabil pragul le era bătut de tot felul de oameni importanți sau talentați. Și totuși cunoaștem prea puține despre ei. Iar pozele nu au cum să reflecte nici o fațadă a realității. Așa cum cu pozele de pe Facebook-ul de azi sau din shooting-urile revistelor glamuroase nu ne spun nimic despre cosmopoliții contemporani nouă. Sunt doar pretinse imagini.
În anii 1950, în această clădire a fost amplasat Prezidiumul Sovietului Suprem al RSSM, apoi Societatea „Ştiinţa”. În anul 1955 arhitectul S. Vasiliev, în cadrul reconstrucţiei clădirii, a extins construcţia de-a lungul străzii Bucureşti. Faţada a fost copiată în totalitate şi a permis crearea unei compoziţii simetrice, cu intrarea principală din stradă.
La sfârşitul anilor ’80, clădirea a fost transferată Direcţiei unificate a Filarmonicii şi Palatului Naţional, iar în 1996, clădirea era în gestiunea Direcţiei de deservire a corpului diplomatic de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe. Trei ani mai târziu, MAE, în baza unei alte hotărâri de guvern, transmite cu titlu gratuit imobilul Camerei de Comerţ şi Industrie. Ultimele lucrări de reparație și întreținere a edificiului au fost efectuate la sfârșitul anilor `90 ai secolului trecut.
În anul 2009 conacul a fost cumpărat de la stat de compania „Maxеlegant” la un preţ de 2,2 milioane de lei. Casa a fost revândută unei companii străine „Universal Proiect” și de atunci a mai fost vândută de două ori.
Iar acum urmărim cu sufletul la gură lucrările de reconstrucție a edificiului pornite în toamna 2016. Au lăsat pereții de la stradă, ceea ce este deja încurajator. Sala mare a Societății „Știința” însă nu mai este. Prin nepăsarea noastră am distrus nu doar o istorie dintr-un veac trecut pe care nu o cunoaștem, am distrus și amintirile unor istorii pe care le-am trăit. Câți dintre noi au fost la ședințe oficiale, sau la salonul video din incinta aceste clădiri? Câți dintre noi au lăsat între acei pereți amintiri de tot soiul?
În imagine: Alexandra Egor Râşcanu-Derojinschi (prima din dreapta), Alexandra Carl. Harting, Maria Egor Rîşcanu-Derojinschi (a treia în poză), Al. Egor Rîşcanu-Derojinschi (în dreapta), Constantin Carl. Harting și Eduard Rîşcanu-Derojinschi. Imaginea a fost făcută în 1917.
Text de Anastasia Taburceanu. Mai multe din plimbările ei vezi pe: Descoperiri Urbane.
Foto: pozele vechi sunt de pe Old Chisinau iar pozele în construcție sunt făcute de Alexandru Chicu
