Campionatul Moldovei de fotbal s-a încheiat, dar încă nu și-a decis campioana. Deținătoarea trofeului se va decide în meciul de aur, întrucât Dacia Chișinău și Sheriff Tiraspol sunt la număr egal de puncte, după ce ambele au câștigat meciurile din ultimul tur al campionatului.
FC Dacia a învins astăzi la limită în deplasare echipa FC Saxan cu scorul de 2-3. Dacia a început meciul bine și în minutul 21 deja conducea cu 2-0 după dubla lui Sarmov. Echipa gazdă a egalat prin dubla lui Eza. Golul victoriei pentru echipa din Capitală l-a marcat Ismail Isa.
Sheriff Tiraspol, de asemenea, și-a învins oponenta, FC Ungheni, cu scorul de 0-6, Damascan și Bayala au înscris câte un gol, iar jucătorul meciului, Ricardinho, a marcat celelalte patru goluri ale echipei sale.
Astfel, campioana Moldovei de fotbal se va decide în meciul de aur, jucat între echipele FC Sheriff și FC Dacia.
Constantin Topală