Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto, împreună cu viceministrul Transporturilor, Sergiu Bucataru, au descins în cadrul unei ample operațiuni în regiunea Aeroportului Internațional Chișinău.
În urma controalelor, mai mult de 10 taximetriști, care activează cu abateri de la legislația în vigoare, au fost sancționați.
Precizăm că, în cadrul ședinței de Guvern, premierul Pavel Filip a vorbit despre situația care s-a creat la Aeroportul Internațional Chișinău în timpul ninsorilor abundente de săptămâna trecută. „Taximetriștii puneau tarife de la 300 până la 500 de lei. Erau oameni care nu aveau acești bani și au fost nevoiți să stea blocați acolo”, a menționat Pavel Filip.
În acest context, șeful Executivului a subliniat modul de prestare a serviciilor de taxi în alte aeroporturi, unde există rânduri electronice, și a venit cu un apel către conducerea Aeroportului Internațional Chișinău, pentru aplicarea unui sistem echitabil de activitate a taximetriștilor.
Totodată, prim-ministrul a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Finanțelor să prezinte, în termen de o săptămână, propuneri concrete în vederea aducerii în albia legală a activității taximetriștilor, inclusiv prin revizuirea cadrului de reglementare.