ODIP oferă burse lunare tinerilor unioniști. Află care sunt condițiile concursului

odip1

În cazul în care cultura românească și gândul unirii celor două state de pe malurile Prutului nu trece pe lângă tine, ci mai degrabă este un ideal și o valoare, ai toate șansele să câștigi o bursă lunară doar pentru că gândești așa. Asociația Obștească ODIP va oferi începând cu anul viitor de studii 2017-2018 o bursă lunară în valoare de 150 de RONI, echivalentul a aproape 700 de lei moldovenești.

Președintele asociației, Vlad Bilețchi, a declarat că pentru început vor oferi 10 burse, cinci pentru elevi și cinci pentru studenți. Ulterior, și-au propus să crească numărul până la 60.

Nu oricine însă poate beneficia de această sumă. Pentru a demonstra că tu ești cel care o merită, trebuie:

# să ai o notă medie mai mare de 8,5

# să fii implicat în activități de promovare a spiritului românesc

# să fii organizatorul unor activități de promovare a unirii (va constitui un avantaj)

Bursele se vor acorda la sfârșitul fiecărei luni, însă organizația își rezervă dreptul să le retragă oricând, în cazul în care tinerii vor încerca să însușească banii în mod fraudulos.

Pe lângă bursă, dacă demonstrezi că ești un unionist veritabil, vei avea șansa să mergi în vacanță în Sulina, România.

ODIP este o asociație obștească neguvernamentală care are scopul de a promova valorile românești și de a realiza reîntregirea neamului românesc. Echipa și-a propus să promoveze cultura românească în instituțiile de învățământ, astfel încât toată populația Republicii Moldova să cunoască limba română și care sunt beneficiile Unirii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente