Pe #diez avem un proiecțel împreună cu Anastasia Taburceanu. Astfel ne plimbăm prin locuri diferite și mai puțin cunoscute din Chișinău, și încercăm să aflăm mai multe despre ele.
„Chișinăul nostru a avut mare noroc de una dintre cele mai frumoase prietenii care a influențat direct fața urbei noastre. Vorbesc despre prietenia dintre Carol Schmidt și Alexander Bernardazzi. Acești doi tovarăși erau niște vizionari bine-intenționați. De exemplu Carol Schmidt tare a vrut ca orașul pe care îl cârmuia să aibă străzi paralele, și partea nouă a orașului era construită după modelul capitalelor occidentale: cu străzi paralele și cartiere largi, iar Bernardazzi era responsabil de planificarea acestora. Primarul de atunci a mai vrut ca oamenii să nu mai meargă prin glod și a pavat orașul. După i-a mai venit o idee năstrușnică – să alimenteze orașul cu apă. Se gândise Schmidt că într-un oraș modern nu cară sacagiii apa cu carurile spre casele care plătesc această livrare, într-un oraș modern apa vine la casele oamenilor prin apeducte și vine la toți orășenii” scrie Anastasia Taburceanu.
Cele două turnuri de apă
Așa că în anul 1892, la inițiativa lui Carol Schmidt, și după proiectul lui Alexandru Bernardazzi au fost construite două turnuri gemene, care aveau menirea de a alimenta întregul oraș cu apă. Astfel, pe cel mai înalt deal din oraș s-a construit un turn (actualul castel de apă de pe Mateevici 60A) acesta alimenta partea de sus a orașului. Al doilea turn care însă nu s-a păstrat, a existat la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și Veronica Micle, exact acolo unde acum este un soi de parcare. Turnul ca printr-o minune a supraviețuit războiului însă în ’63 din motive necunoscute a fost aruncat în aer.
În cele două turnuri erau câte două rezervoare mari pentru apă, care era adusă cu căruțele de la cele 26 de izvoare de sub dealul Bisericii Mazarache. Acum despre izvoare (sau cum le spuneau atunci havuz sau fontan) amintește o piatră comemorativă și clădirea companiei Apă-Canal. Rezervoarele se umpleau și apoi apa era pompată către casele locuitorilor. Aceasta era prima rețea de canalizare a orașului Chișinău, care prin țevi de lemn alimenta cu apă zona centrală a orașului, cu o capacitate de 200 mii de căldări de apă pe zi.
Din 1892 până în 1940, clădirea a servit drept turn de apă, iar din 1940 a fost folosită ca turnul pompierilor (în foișorul de foc de la nivelul superior se afla cisterna cu apă), alături localizându-se unitatea de pompieri. De pe turn se deschide o panoramă a întregului oraș, astfel pompierii puteau urmări dacă se declanșa un incendiu în raza orașului.
Planul turnului este hexagonal alungit. Pereţii sunt din piatră de calcar, cu includerea unor rânduri de cărămidă arsă, pentru un efect artistic, specific manierei arhitectului. Grosimea zidurilor variază de la 2 m, la parter, până la 0,6 m la foişor, înălţimea totală fiind de 27 m. Nivelul superior era construit din lemn și a fost distrus după un cutremur de pământ, dar reconstruit din piatră în anii 1980-1983. Înăuntrul turnului s-a păstrat o scară metalică în formă de spirală fabricată la uzina din Chișinău a lui Serbov-Sîrbu, iar în timpul renovării din 2013, a fost instalat și un ascensor.
În timpul cutremurului din anul 1990 clădirea a fost grav avariată, și a fost închisă timp de zece ani. În anul 2000, muzeul s-a redeschis, însă doi ani mai târziu a fost din nou închis pentru renovare. În 2011 își deschide ușile din nou, iar apoi, după o altă reamenajare, în 2013.
Și după ce am parcurs toată istoria interesantă a celor două turnuri de apă, îmi torn ceaiul în ceașca mea vintage cumpărată de la piața de vechituri, mă uit la valurile mici și colorate din ea și îmi imaginez aceeași ceașcă, aceleași valuri 125 de ani în urmă. Cum stătea marele arhitect pe terasa casei din piatră cu un etaj moștenită de idil de la părinții lui. Stau cu ceștile de ceai și un blid mic cu fructe uscate și fac planuri. Trag cu un creion de cărbune linii pe o bucată de hârtie, imaginându-și cum vor transforma ei târgul într-un oraș în toată legea. Cum vor construi o capitală de gubernie, modernă, făcut pentru oameni. Cum vor merge cucoanele cu papucii de satin pe caldarâm și nu prin glod, or avea și tramvaie trase de cai, și chiar sală cu expoziție cu vânzare de tablouri ale pictorilor din toată gubernia în clădirea nouă a primăriei. Își imaginau cum vor avea chișinăuienii apă adusă până la casă pe apeducte, vreo două școli pentru copii evrei și cantine pentru bătrânii nevoiași.
Nu știau ei pe atunci că în doar 125 se va găsi un alt primar de Chișinău, tare mare patriot cu Doamne ferește ce ambiții, care le va căuta mormintele dispărute ale celor doi sub un cinematograf sovietic.
Text și foto de Anastasia Taburceanu. Mai multe din plimbările ei vezi pe: Descoperiri Urbane.
