Un francez și-a propus să alerge 100 de km pentru copiii orfani din Moldova. Cum poți contribui la campanie

17309413_190715744753419_2702070447179067454_n
Foto:100KMforMoldova

Jeremy este un tânăr originar din Franța, care a stat în Moldova mai bine de trei ani în perioada 2011-2014, iar jobul său consta în atragerea investitorilor străini. Deși e stabilit momentan la Paris, tânărul continuă să viziteze Moldova, iar recent și-a propus să desfășoare o campanie de colectare de fonduri pentru a le oferi copiilor din orfelinate șansa de a avea un viitor.

„Cât am stat în Moldova am cunoscut mulți oameni care au crescut cu succes în pofida condițiilor grele de trai, grație suportului și dragostei din partea familiei. Unii copii însă cresc fără a avea cel mai importat lucru din această viață – o familie. Mai mult decât atât, deoarece banii nu sunt suficienți pentru a le asigura condiții elementare de trai, acești copii au un acces redus la cultură și educație, ceea ce le diminuează șansele pentru un viitor de succes”, susține Jeremy.

Tânărul nu pretinde să schimbe viața cuiva cu o singură acțiune, ci vrea să le ofere tuturor acestor copii o bucată de cultură, câte o carte pe care planifică să o câștige prin intermediul acestei provocări: „Ăsta e modul meu de a le spune acestor copii: Aveți dreptul să visați”.

Deși nu este un bun alergător, Jeremy și-a propus să alerge pentru acești copii. Și-a propus să colecteze 1.000 de euro, sumă ce va fi suficientă pentru a procura câte o carte pentru fiecare copil, dar și pentru a sponsoriza librăriile din orfelinate: „Mă angajez să alerg câte un km pentru fiecare 10 euro colectați. Deși aparent 100 de km par puțini pentru un alergător de performanță, vreau să înțelegeți că pentru mine este de fapt o provocare grea”.

Cursa va avea loc pe 10 mai, în cadrul unui traseu fără limită ce va avea loc la Paris. Mai mult decât atât, pentru fiecare km tânărul va colecta câte un euro de la alte organizații de caritate.

Cărțile vor fi procurate de la o librărie din Chișinău la începutul lunii iunie, iar ulterior vor fi distribuite în orfelinate pe parcursul lunii iunie. Donațiile vor fi gestionate de fundația Domnicăi Cemortan. „Motivația mea este de a-i ajuta pe acești copii, iar un alt lucru pe care mi-l doresc este să inspir și alți oameni să pornească inițiative de acest gen”, comentează Jeremy.

Dacă vrei să contribui la această campanie, ești îndemnat să donezi AICI. Dacă însă ești în Franța, nu ezita să participi și tu la cursă (participarea costă 10 euro). Dacă ești în Moldova, donează cărți care sunt în stare bună și sunt potrivite pentru copiii de la 3 la 17 ani. Cărțile sunt colectate în magazinul brandurilor autohtone „Made in Moldova” (bulevardul Ștefan cel Mare 130).

 

Photo Credit: 100KMforMoldova
Photo Credit: 100KMforMoldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente