(video) SunStroke Project îşi va lansa clipul pentru „Hey Mamma” pe 13 aprilie

13418955_1023115851135698_4655429270159035621_n
Foto:Facebook: Sunstroke Project

Duminica trecută, România şi-a ales reprezentantul la Eurovision 2017, iar cei de la SunStroke Project au fost invitaţi speciali. Acolo au fost intervievaţi de Ervin Juhász, editorul-şef al unui site pentru fanii Eurovision, escbubble.com, scrie trm.md.

În interviu, băieții de la SunStroke Project au spus că acum lucrează asupra videoclipului, a cărui premieră o vom putea urmări pe 13 aprilie. Clipul povestește o istorie reală despre un băiat și o fată, care vin să facă cunoștință cu mama fetei. Mama pare să nu-l placă pe tânăr din prima și nu ar vrea ca el să fie împreună cu fiica ei. Artiștii consideră că aproape fiecare băiat trece prin așa ceva.

Ei au mai spus că este o mare onoare să reprezinte Republica Moldova la Eurovision pentru a doua oară. Consideră că o să fie dificil, deoarece orice ieșire în scenă pentru un artist poate fi imprevizibilă. Între Eurovisionul de șapte ani în urmă, când au participat împreună cu Olia Tira, și cel de acum nu este nicio diferență, în afară de țara gazdă, menționează ei.

Se pregătesc intens pentru Kiev și recent au început promo turul, prima țară fiind România. Apoi vor merge în Grecia, Olanda, Spania și Estonia.

Întrebați fiind la ce să se aștepte publicul de la evoluția lor, băieții de la SunStroke Project au spus că va fi la fel ca în finala națională, dar cu anumite detalii noi și mici surprize.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente