(video) Unde-s tinerii. Andrei Plugaru și Cristina Similițan, tinerii care cuceresc orașele europene cu acrobații pe role

17036792_1562460633783081_998674728_o

Nici unul dintre ei nu a visat de mic la o carieră în circ, dar de aproape doi ani, Andrei Plugaru și Cristina Similițan fac performanțe pe role pe o platformă cu un diametru de mai puțin doi metri. Au avut reprezentanții la un circ din Germania, iar următoarea destinație este Londra, acolo unde urmează să aibă un turneu de opt luni.

Cristina are 26 de ani și până nu demult era casieră la un magazin din Chișinău. Antrenorul lor, Teodor Buliga, este cel care a remarcat-o, în urmă cu doi ani. Andrei vine de la Ialoveni, din satul Bardar. Deși absolvise un liceu sportiv, ulterior voia să se facă bucătar. Soarta l-a condus însă către Circul din Chișinău, care de aproape trei ani, îi este a doua casă. Tot aici, a cunoscut-o pe Cristina. Nici unul dintre ei nu știa să meargă pe role.

Au urmat apoi antrenamente de ore în șir zilnic, pentru a ajunge la rezultatele de astăzi. Au avut parte și de accidentări, dar prin încredere reciprocă, le-au depășit. Tinerii spun că nu s-ar vedea lucrând în alt domeniu, întrucât le place și vor să continue să crească.

US_flag_48_stars.svgAcest articol este finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Taguri: #Unde-s tinerii
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente