Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova anunță întreprinderile autohtone despre posibilitatea participării la activităţile proiectul Uniunii Europene Ready2Go.
Proiectul oferă un program individual de instruire şi ghidare, special conceput pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Scopul instruirii constă în crearea unui plan internațional de afaceri de către fiecare întreprindere participantă. Fiecare companie va beneficia de suport şi consultanţă la distanţă pe toată durata proiectului Ready2Go.
Participanţii selectaţi vor avea ocazia să exploreze pieţele internaţionale prin participarea la 2 cursuri suplimentare care vor avea loc în 5 centre culturale diferite ale Europei, dar şi să fie prezenţi la 2 evenimente de networking în ţările ţintă, costurile fiind co-finanţate.
Programul Ready2G este disponibil doar pentru 80 companii selectate.
Companiile eligibile vor corespunde următoarelor criterii:
#Să facă parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii;
#Să activeze în una din ţările UE sau în statele participante la Programul COSME (Albania, Armenia, Bosnia Herțegovina, Islanda, Republica Moldova, Montenegro, Macedonia, Serbia şi Turcia);
#Să facă parte din sectorul productiv (firmele de consultanţă şi servicii profesionale nu sunt incluse);
#Să cunoască limba engleză.
Cele 80 companii selectate:
#Vor participa la un program de instruire şi ghidare de 3 zile (va avea loc la sediul companiei) în perioada dintre luna iunie şi august 2017;
#Vor participa la o instruire de 2 zile ce vor avea loc în unul din oraşele europene, în perioada iulie-octombrie 2017;
#Vor elabora planul de internaționalizare, cu suportul proiectului Ready2Go;
#Vor participa la 2 evenimente B2B care vor avea loc în intervalul de timp noiembrie 2017 – iulie 2018 în două din cele 5 ţări propuse: Canada, Camerun, Chile, India şi Statele Unite ale Americii.
Formularul de aplicare online poate fi transmis până pe 31 martie 2017.
Informaţii suplimentare: Ludmila Botoşan, tel.: 022 221391, 069628973, e-mail: [email protected].