Sfaturi pentru elevi: Ai întâlnit anumite nereguli la Olimpiadele Școlare și nu doar? Iată ce trebuie să faci

olimpiada

Viața de elev și student este caracterizată de studii, prieteni, profesori și olimpiade. Ultimele au iscat un scandal întreg printre elevi, care susțin că deseori probele sunt cu greșeli, iar câștigătorii sunt cunoscți înainte de concurs. Un exemplu recent este mărturisirea Cristinei Bivol care a publicat pe o platformă de blog-uri informațiile privind neregulile depistate de ea la olimpiada municipală la biologie. În acest context, echipa #diez a decis să vină cu o serie de sfaturi și instituții unde se pot face legal sesizările în urma cărora persoanele care nu-și fac munca să fie sancționate.

Astfel de sesizări intră sub incidența Legii privind petiționarea, unde prin petiţie se înţelege orice cerere, reclamaţie, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se contestă un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri.

Trebuie să știți că o petiție se examinează în termen de 30 de zile lucrătoare, iar cele care nu necesită o studiere şi examinare suplimentară – fără întârziere sau în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării. În plus, dacă nu ați expediat sesizarea instituției corecte, atunci aceasta va expedia în termen de cinci zile petiția structurii responsabile, iar autorul petiției va fi informat despre acest fapt.

francesca1Francesca Guzun a menționat pentru #diez: „Faptul că situația în sistemul de învățământ din Moldova e deplorabilă este bine-cunoscut. Pe lângă lacunele din curricula şcolară ce nu acoperă nici pe departe necesitățile unui licean, în licee încă persistă problema corupției. Deşi puține cazuri sunt mediatizate, ele sunt din ce în ce mai frecvente şi au loc chiar sub ochii noştri. Ceea ce însă nu pot trece cu vederea, este răspândirea acestui fenomen şi în cadrul concursurilor şcolare, în special la olimpiade. Nu de puţine ori am fost martor la situații în care unii elevi veneau cu eseul pregătit, stând în faţa mea, pur si simplu repetându-l, iar la auzul temei propuse zâmbeau mulțumiți, în timp ce eu speram la o competiție corectă. Era clar că o aveau pregătită din timp. Astfel, la ce bun mai aşteptăm o schimbare, dacă până şi astfel de concursuri sunt fraudate”.

Pentru ca o petiție să fie examinată ea trebuie să fie semnată de autor, indicând numele, prenumele şi domiciliul. Petițiile în formă electronică conţin informaţii privind numele, prenumele, domiciliul şi adresa electronică a petiționarului. De asemenea, petiția trebuie să conțină informații concrete despre situația sesizată, iar dacă aveți probe sub forma unor fotografii, acestea sunt binevenite.

# Petiția nu trebuie să conțină limbaj necenzurat sau ofensator și nici amenințări;
# Dacă textul petiţiei nu este lizibil şi nu poate fi citit sau petiţia conţine informaţii insuficiente şi neconcludente referitor la problema abordată, petiţia nu se va examina, iar organul sau persoana oficială va informa petiționarul despre motivul ne-examinării, în cazul în care numele şi adresa indicate pot fi citite.

* Petițiile anonime nu se examineză.

alisa1Alisa Feghiu, o fostă elevă, spune: „Mereu am ezitat să merg la olimpiade, dar, fiind în clasa a XII-a și având posibilitatea de a fi scutită de examenul de bacalaureat, am decis să particip la olimpiada de engleză. M-am pregătit temeinic înarmându-mă cu o doză bună de expresii, citate și biografii ale diverșilor oameni celebri care aveau să contureze ideile mele și să le exemplifice conform cerințelor. Astfel, am făcut față acelui test, fiind sigură că am respectat toate cerințele și nu am admis greșeli gramaticale sau ortografice. În aceeași zi, după verificarea lucrărilor, profesoara s-a interesat la secretariat și conform rezultatelor afișate eram pe locul II. Am primit vestea și am acceptat-o, dar a doua zi, un coleg de liceu care a mers să vadă rezultatele, mi-a spus că sunt pe locul III. Când i-am spus profesoarei, ea mi-a zis că nu am cum sa fiu pe locul III, pentru că pe listă sigur eram pe locul II. Mi-a spus cum erau distribuite locurile pe fișa de la secretariat, iar când am comparat cu rezultatele de pe panou, am constatat că persoana care nu era nici în top 3, a ajuns pe locul I și culmea e că e odrasla unei profesoare de la un liceu considerat prestigios. M-am convins încă o dată de rezultatele înșelătoare ale acestor concursuri și îi sfătuiesc pe tinerii care totuși vor să participe la olimpiade, să nu se lase prea afectați de rezultate, pentru că rezultatele, de obicei, sunt distribuite conform unor interese”.

Studenții și elevii care întâlnesc nereguli sau situații în care le sunt lezate drepturile în sistemul educațional pot depune petiții la următoarele instituții:

# Direcțiile de Educație raionale
# Inspecțiile școlare
# Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare
# Ministerul Educației

Menționăm că în privința olimpiadelor instituția responsabilă este Agenția Națională pentru Curriculum şi Evaluare. Astfel, dacă întâlniți careva nereguli, aici trebuie să le reclamați.

De asemenea, puteți apela la instituțiile de presă și publica opinia Dvs. cu fotografii și probe pentru a atrage atenția instituțiilor de stat și a societății asupra problemei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente