Valerian Mînzat a fost adus astăzi în fața instanței. Procurorii cer 30 de zile de arest pe numele avocatului, iar magistrații de la Judecatoria Buiucani urmează să se expună pe baza acestei solicitări. Deși avocatul menționează că nu a făcut nici o escrocherie, procurorii susțin că acesta este vinovat și riscă până la 15 ani de închisoare.
Avocatul Valerian Mînzat a fost reţinut pe 2 februarie de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA într-un dosar de escrocherie. Acesta este bănuit că ar fi estorcat de la o femeie, prin înşelăciune şi abuz de încredere, 20 000 de euro pentru a-i soluţiona o problemă legată de urgentarea transferării soţului acesteia dintr-un penitenciar din Federaţia Rusă în unul din Republica Moldova.
„Eu mă ocupam de transferarea cetățeanului în mod de urgent, cu achitarea escortei din contul meu, cu achitarea avionului și hotelului tot din contul meu, totul fiind introdus într-un contract. La moment eu socot că putea fi argument orișice gen de articol, dar nicidecum 190, aliniatul 5, pentru că eu ca și avocat am eliberat contract de asistență juridică dar și bon fiscal. Nu pot fi acuzat de escrocherie”, a menționat Valerian la Judecătoria Buiucani.
„Dânsul afirmă că a încheiat un contract, însă acesta de fapt nu există, iar mai mult decât atât nu a eliberat nici bonul de plată sau vreun act în care să se stipuleze că îi reprezintă interesele. Acesta a preluat 20.000 de euro în două tranșe, cu obligațiunea de a organiza urgentarea transferului soțului acesteia, din Federația Rusă. în Republica Moldova. După expirarea perioadei de o lună și jumătate în care și-a luat angajamentul, fără a consemna acest fapt în formă scrisă, așa cum prevede Legea cu privire la Avocatură, doamna după ce a transmis banii a început să caute rezultatele avocatului. Văzând că aceasta e revoltată și solicită banii, Valerian Mînzat a întreprins niște acțiuni de camuflare și a plecat în Federația Rusă și a transmis sub controlul nostru 49.950 de lei. Reieșind din aceste aspecte, am ridicat obiecte prețioase pentru a recupera prejudiciul”, menționează Mariana Botezatu, procuror Anticorupție. Aceasta a mai menționat că dacă va fi găsit vinovat, riscă 15 ani de închisoare.
În luna ianuarie 2017, avocatul vedetă Valerian Mînzat și-a deschis propria Casa de Avocatură. Acesta se prezenta drept „Million Dollar Lawyer” (trad. avocatul de un milion de dolari) și spune că este în căutare de clienți.
În luna mai 2015, Valerian Mînzat a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare. Dosarul în care a fost condamnat ține de înscenarea unui accident rutier, în urma căruia avocatul urma să încaseze peste trei sute de mii de lei de la o companie de asigurări.