(doc, foto, video) Cum s-a desfășurat protestul pedagogilor din fața Guvernului

IMG_7879

Sindicaliștii din învățământ, susținuți de liderii și activiștii tuturor sindicatelor naționale, au pichetat astăzi sediul Guvernului. Aceștia au cerut majorarea salariilor cadrelor didactice și a personalului auxiliar din ramură, dar și a celorlalte categorii de salariați din sectorul bugetar.

Înainte de a ieși în stradă, manifestanții s-au întrunit la sediul Casei Sindicatelor, unde le-a fost adusă la cunoștință dispoziția premierului Pavel Filip, semnată ieri, 16 ianuarie, după întâlnirea cu membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), prin care s-a dispus crearea unui grup de lucru pentru reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar, format din reprezentanții mai multor instituții și sindicate. Acesta va avea drept misiune să analizeze, în termen rezonabil, situația la nivel național și sectorial, pentru a identifica rezervele și soluțiile posibile și de a estima impactul bugetar.

 

 

În momentul în care a devenit clar că sindicaliștii nu renunță la proteste, reprezentanții guvernării au anunțat că sunt gata să înceapă negocierile chiar de azi, de la ora 12:00. În acest scop a fost creată o comisie de negocieri, condusă de vicepremierul pe probleme sociale, Gheorghe Brega. Conform legislației, din componența comisiei fac parte reprezentanți ai părții guvernamentale și ai sindicatelor.

„Am decis desfășurarea protestelor pentru că, până în prezent, nu s-a întreprins nimic. Acum, când Guvernul a făcut un pas în întâmpinare, prin demararea oficială a procesului de negocieri, decizia privind continuarea acțiunilor de protest ne aparține”, s-a adresat Dumitru Ivanov, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ) manifestanților adunați la Casa Sindicatelor.

În context, Oleg Budza, președintele CNSM a declarat că schimbarea atitudinii guvernării, prin demararea negocierilor, este rezultatul insistenței și eforturilor conjugate ale sindicaliștilor. ”Este un pas important, am demonstrat că suntem o forță. Acum urmează să vedem cum se va activa în grupul de lucru, în ce măsură vor fi satisfăcute cerințele noastre și care vor fi acțiunile ulterioare”, a spus liderul sindical.

Mihail Hâncu, vicepreședinte al CNSM, a menționat că Comitetul Confederal al CNSM a susținut de la bun început acțiunile FSEȘ, însă problemele pot fi soluționate prin dialog. ”Indiferent că ieșim sau nu la proteste, până la urmă tot ajungem la masa de negocieri”, a spus el.

Activiștii sindicali au decis, totuși, să se deplaseze spre sediul Guvernului, unde au pichetat timp de o oră instituția. În fața manifestanților a ieșit cu o reacție viceministrul Educației, Elena Cernei, care a anunțat că la ora 12:00 va avea loc prima ședința în cadrul comisiei de negocieri, îndemnând sindicaliștii la un dialog constructiv, fără a perturba procesul de învățământ.

Potrivit ei, Ministerul Educației este deja în proces de elaborare a unei noi metodologii de salarizare a cadrelor didactice și de conducere bazată pe performanțe, care urmează să fie prezentată la începutul lunii februarie 2017, aceasta fiind menită să motiveze tinerii specialiști și să stimuleze cadrele didactice existente.

Amintim că protestul de azi a fost desfășurat în conformitate cu decizia Consiliului General al FSEȘ de săptămâna trecută și decizia Comitetului Confederal al CNSM privind solidarizarea cu acțiunile FSEȘ.

Tot azi, la ora 14:00, conducerea FSEȘ și a CNSM au susținut o conferință de presă.

 

 

Sindicaliștii din educație au înaintat 6 revendicări:

#1. majorarea cu 50% a salariului de funcție al personalului didactic și științifico-didactic;
#2. egalarea salariului pentru categoria I de salarizare a RTU cu mărimea minimului de existență, începând cu 1 ianuarie 2017;
#3. majorarea indemnizației unice acordate tinerilor specialiști din ramură la plasarea în câmpul muncii;
#4. reducerea normei didactice pentru tinerii specialiști la 75% pentru un salariu de funcție, în primii trei ani de activitate;
#5. recalcularea anuală și necondiționată a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadrați în câmpul muncii;
#6. majorarea cuantumului burselor de studii cu 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2017.

IMG_7612

IMG_7670

IMG_7673

IMG_7738

IMG_7782

IMG_7784

IMG_7812

IMG_7844

IMG_7879

IMG_7601

IMG_7611

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente