Moldovenii au preferat muntele pentru vacanţa de iarnă. Cât au scos din buzunar pentru un sejur „la înălțime”?

15624518_1827443020850046_7749189031501496320_n

Pentru vacanţa de iarnă, cei mai mulţi moldoveni au preferat să meargă la munte. Destinaţiile preferate de aceştia sunt staţiunile montane din Ucraina, România şi Bulgaria. Totodată, sunt şi moldoveni care au preferat litoralurile din ţările îndepărtate.

Solicitat de IPN, directorul general al Agenţiei de turism „Panda Tur”, Ion Curmei, a menţionat că în România, moldovenii au mers în Bran, Sinaia, Predeal, Poiana Braşov şi Moieciu. În Ucraina, cei mai mulţi concetăţeni au mers la staţiunea de schi Bukovel, iar în Bulgaria au fost preferate destinaţiile Bansko şi Pamporovo. „Au fost şi alte destinaţii, dar acolo merg puţini. S-au vândut bine biletele de vacanţă către Egipt şi Thailanda, dar acestea sunt pentru cei care au posibilităţi financiare”, a spus Ion Curmei.

Pentru o vacanţă în destinaţiile montane moldovenii au scos din buzunare de la 70 până la 300 de euro, iar pentru cele calde – între 350 şi o mie de euro de persoană.

Managerul companiei turistice „Tatra-bis”, Liliana Buzilă, a menţionat că, la fel ca şi în anii precedenţi, pentru destinaţiile de iarna turiştii moldoveni au preferat sa meargă la munte în România, Bulgaria, Austria. Pentru un sejur de trei zile în România, moldovenii au scos din buzunare 150-200 de euro. Pentru şapte zile în Bulgaria sau Austria – de la 200 la 800 de euro.

30% din solicitări au fost pentru destinaţiile calde. Cea mai accesibilă ca preţ este Egiptul. Biletele pentru această destinaţie costă 400-600 de dolari pentru şapte zile cu pachet totul inclus.

În anul curent a apărut interes sporit faţă de vacantele tip city break. Preţul acestora este 155-360 de euro/persoană, 3-4 nopţi, zbor inclus, asigurare, hotel de trei sau patru stele, cu mic dejun. Destinaţiile preferate sunt Viena, Roma, Istanbul, Veneţia, Praga, Londra, Paris.

La agenţia „Santana-Tur” în egală măsură au apelat doritorii de a merge în destinaţiile turistice calde şi cele reci. Directorul agenţiei, Anastasia Baiciurina, a menţionat că cele mai multe solicitări au fost pentru Egipt. Aceasta pentru că preţurile sunt semnificativ mai mici comparativ cu ceilalţi ani. Pentru un sejur în Egipt preţurile pentru două persoane au fost de la 450 de dolari, cu zbor şi cazare incluse. Alte destinaţii turistice calde au fost Dubai şi Tailanda. Pentru sejururile la munte, moldovenii au preferat destinaţiile din România şi Ucraina.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente