(video) Voluntarii Corpului Păcii au urat moldovenii în limba română

collage

Tinerii voluntari americani ai Corpului Păcii i-au urat pe moldovenii din întreaga țară prin intermediul unui video în limba română. Vedeți mai jos ce mesaje au avut de transmis aceștia:

Corpul Păcii este o agenţie independentă a Guvernului Statelor Unite (SUA), fondată de John. F. Kennedy în 1961. Misiunea sa este de a promova pacea şi prietenia internaţională prin serviciul Voluntarilor Americani peste hotare. Până în prezent, aproximativ 200.000 de americani au participat în proiectele Corpului Păcii din 139 de ţări. Voluntarii ajută comunităţile să-şi îmbunătăţească calitatea vieţii şi să creeze noi posibilităţi pentru oameni. Ei învaţă să vorbească limba locală, iar locuind şi conlucrând cu membrii comunităţii, voluntarii împărtăşesc cultura şi valorile americane. La reîntoarcerea în Statele Unite, voluntarii de asemenea îi ajută pe americani să înveţe mai mult despre lume, împărtăşind cunoştinţele lor despre cultura, obiceiurile celor cu care au locuit şi conlucrat.

Agenţia guvernamentală a Statelor Unite Corpul Păcii a dezvoltat peste 500 de parteneriate de succes între voluntarii SUA şi diverse organizaţii din Moldova, începând cu anul 1991. Voluntarii americani se implică în unul din cele patru proiecte derulate de Corpul Păcii: Dezvoltarea businessului rural, Dezvoltarea comunitară şi organizaţională, Predarea limbii engleze şi Educaţia pentru sănătate în şcoală şi comunitate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente