Dosarul produselor alterate: Contractele cu agenții economici vor fi reziliate

collage-22-1140×570

Toate contractele semnate de subdiviziunile municipale cu agenţii economici vizaţi în ancheta privind fraudarea licitaţiilor pentru asigurarea cu produse alimentare a şcolilor şi grădiniţelor vor fi reziliate.

Astfel, până la sfârşitul anului curent, în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi preşcolar din municipiul Chişinău produsele alimentare vor fi livrate de ceilalţi agenţi economici, care aveau semnate contracte de achiziţii şi în privinţa lor nu au fost depistate careva bănuieli privind calitatea produselor, or, la necesitate, vor fi încheiate contracte cu alţi furnizori.

În perioada imediat următoare, Primăria municipiului Chişinău va iniţia discuţii publice, cu participarea părinţilor şi a reprezentanţilor instituţiilor de învăţământ, privind modul de alimentare a copiilor în şcoli şi grădiniţe, dar şi pentru a iniţia o reformă în domeniu, se arată în comunicatul instituției.

Măsurile respective au fost întreprinse ca urmare a scandalului legat de organizarea licitaţiilor pentru asigurarea cu produse alimentare a şcolilor şi grădiniţelor din municipiul Chişinău, dar şi calitatea produselor livrate de către agenţii economici instituţiilor de învăţământ preşcolar şi preuniversitar.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente