Agenţia de presă MEDIAFAX a filmat, în premieră, buncărul secret antiatomic, construit pentru familia Ceuşescu în subsolul Palatului Primăverii, unde cuplul prezidenţial urma să se refugieze în cazul unui bombardament sau atac chimic ori nuclear.
Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a decis să deschidă, pentru prima dată, buncărul antiatomic, construit în secret în subsolul Palatului Primăverii din Bucureşti, unde familia Ceauşescu s-ar fi refugiat în caz de bombardament sau atac chimic ori nuclear. Această încăpere se află la aproape 10 metri sub pământ, intrarea fiind mascată de o uşă capitonată. Pentru a pătrunde în subteran trebuie descuiată o uşă metalică masivă, închisă ermetic. Cele 17 trepte albe, de marmură, cordonul roşu care ţine loc de balustradă şi pereţii bej, ornamentaţi, creează impresia coborârii spre o sală de ceremonii, scrie mediafax.ro.
În centrul buncărului se află o masă de lemn masiv, înconjurată de opt jilţuri sculptate, iar de jur-împrejurul camerei se află diverse cadouri primite de cuplul Ceauşescu, cum ar fi un strung de mare precizie construit în Bulgaria, un tablou realizat din coarne de cerb sau un corn de vânătoare. În partea opusă scării de intrare se află o canapea, o măsuţă de lemn şi încă două jilţuri, toate aflate lângă uşa care duce spre cea mai misterioasă parte a încăperii – coridorul secret de intrare în camera de refugiu.
Conform poveştilor unora dintre angajaţii familiei Ceauşescu, acest culoar ducea spre un al doilea buncăr, o cameră de refugiu în care dictatorul s-ar fi putut ascunde o lungă perioadă de timp şi care avea legătură, de asemenea, cu un alt tunel secret care avea ieşire spre zona lacului Floreasca. Aceştia mai spun că în momentul fugii lui Ceauşescu tunelul ar fi fost zidit în mare grabă pentru a-l împiedica pe dictator să se ascundă aici şi a-l determina, astfel, să meargă spre o altă proprietate.
Palatul, aflat pe bulevardul Primăverii din Bucureşti, la numărul 50, are 80 de încăperi. Aproape fiecare cameră frapează prin lux, decoraţiuni şi obiecte de artă care mai de care mai sofisticate. La etajul unu al clădirii, candelabre uriaşe, cu picături sculptate în sticlă de Murano, ne conduc spre apartamentul nupţial al soţilor Ceauşescu.
Impresionantă este şi ,,baia de aur”, aflată lângă dormitorul matrimonial, care e mai mare decât un apartament cu trei camere. În realitate, nici robinetele, nici chiuveta, nici ţevile şi nici mozaicul nu sunt de aur, ci doar poleite, astfel încât să aibă un aspect preţios.
Inspirat de casele lorzilor britanici, Nicolae Ceauşescu şi-a dorit să aibă şi o seră cu plante exotice, astfel încât arhitecţii au amenajat, la etajul unu, în una dintre camere, o astfel de seră unde şi astăzi cresc mandarini, palmieri sau ficuşi.
Palatul Primăverii se poate vizita de miercuri până duminică, între orele 10:00 şi 17:00. Pentru un tur standard, care presupune vizitarea a 40 de încăperi însoţit de un ghid, preţul este de 30 de lei şi durează aproximativ 40 de minute.
Vezi video aici.