În urma tragicului accident aviatic din data de doi iunie 2016, în apropiere de satul Haragâş, raionul Cantemir, în care echipajul elicopterului SMURD Iaşi şi-a pierdut viața, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a avut inițiativa de a construi un monument funerar la locul accidentului.
Acolo va fi edificat un monument-memorial, care va fi ca și simbol al comemorării celor patru salvatori SMURD, moartea cărora este o mare pierdere pentru rude și colegi. Monumentul va simboliza un tribut adus celor care interveneau pentru salvarea vieților omenești, dînd dovadă de curaj, devotament și sacrificiu.
Lucrările de construcție au început la sfîrșitul lunii octombrie curent și sînt efectuate de către o echipă de specialiști în construcții.
Monumentul-memorial reprezintă o alee cu o lungime de peste 50 de metri și este constituit din trei elemente: o troiță, o pistă de aterizare pentru elicoptere și o placă comemorativă din marmură.
În accidental aviatic și-au pierdut viața patru persoane, care făceau parte din echipajul SMURD Iași.