Explicație: De ce Veaceslav Platon nu a ajuns astăzi la CEC

platon2

Astăzi, 9 septembrie, Veaceslav Platon și-a făcut publică intenția de a candida la funcția de președinte. Omul de afaceri urma să fie escortat astăzi, la ora 14:00, la CEC pentru a-şi înregistra grupul de iniţiativă. În această dimineață, Penitenciarul nr.13, unde este deținut Veaceslav Platon, a fost închis din motiv că s-ar petrece activități de curățenie. Departamentul Instituțiilor Penitenciare a venit cu o poziție oficială referitor la acest subiect, explicând motivele pentru care Platon nu a putut fi escortat la CEC.

„Persoanele arestate pot fi escortate în afara instituţiei penitenciare, în condiţiile prevăzute la alin. (3) art. 304 al Codului de executare şi pct.9) al art. 187 al Codului de procedura penală şi doar la cererea organului de urmărire penală, a judecătorului de instrucţie sau al instanţei de judecată. Astfel, normele citate stabilesc expres subiecţii care sunt investiţi cu dreptul solicitării escortării din instituţia penitenciară a persoanelor arestate pentru a fi aduşi în faţa autorităţii respective”, se explică în comunicatul DIP. În acest context, Departamentul Instituţiilor Penitenciare spune că nu este în drept să execute solicitarea de escortare a unor persoane neabilitate cu un astfel de drept prin lege.

Referitor la acuzaţiile precum că, administraţia Penitenciarului nr. 13, unde este deţinut Veaceslav Platon, a anunţat o procedură de deratizare şi a închis instituţia pentru toată ziua, instituția precizează că astfel de măsuri se desfăşoară cu regularitate în fiecare lună, în cadrul instituţiilor de detenţie din ţară, sunt preconizate din timp şi se efectuează de către specialişti.

Reamintim că avocata omului de afaceri, Ana Ursachi, a menționat că astăzi este ultima zi în care Platon se poate înregistra ca și candidat la funcția de președinte. „Dacă Platon nu va fi adus astăzi la CEC ca să semneze toate actele necesare asta înseamnă că nu a dus la capăt procedura de înregistrare. Pentru noi a luat ceva timp ca să pregătim toate actele necesare și este dreptul său constituțional să candideze, nu e mai rău ca alții. Cred că există două motive pentru care a fost restricționat accesul în Penitenciarul nr.13. Primul motiv ar fi pentru ca Veaceslav Platon să nu reușească să depună toate actele la CEC, iar al doilea motiv ar fi declarațiile sale de la ședința de Judecată unde clientul meu a oferit mai multe detalii și a dat mai multe nume. Eu deja de 48 de ore insist ca procurorii să-l audieze și să se sesizeze cu referire la declarațiile sale. Este obligația lor. Șor când sufla un cuvânt, procurorii se autosesizau și imediat cineva era arestat, iar aici Platon mai bine de oră a deconspirat scheme și a dat nume”, a conchis sursa.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente