Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost trecut de astăzi în rândul sfinţilor

IMG_1710

Sâmbătă, 3 septembrie, sfânta mănăstire Căpriana a găzduit slujba de canonizare a Mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni, la care conform deciziei Sinodului BOM au fost invitați ierarhi din toate eparhiile în care a activat pe parcursul vieții sale, acest vrednic păstor de suflete.

Numeroși creștini din toate colțurile republicii au fost prezenți astăzi în inima codrilor la Mănăstirea Căpriana pentru a-i aduce cinste și prinos de rugăciune, Mitropolitului Chișinăului și Hotinului de altă dată – Gavriil Bănulescu Bodoni.

În cadrul serviciului divin a fost săvârșită ultima panihidă pentru Mitropolitul Gavriil, după care, în mod solemn a fost dat citirii Tomosul de Canonizare și citită viața pe scurt a Sfântului Ierarh Gavriil.

Momente unice, de aleasă bucurie duhovnicească au trăit ierarhii, preoții și credincioșii, când a fost intonat pentru prima data Troparul Sfântului, timp în care Întâistătătorul Bisericii noastre dimpreună cu soborul de arhierei au dat cinstea cuvenită, închinându-se la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Gavriil.

După Sfânta Liturghie, toţi slujitorii au participat la un Tedeum de mulţumire pentru binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra Bisericii noastre și a poporului binecredincios. „Să aducem laudă și preamărire lui Dumnezeu, Cel minunat întru sfinți, pentru această sfântă împlinre în Biserica noastră – canonizarea Sfântului ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni”, a menționat în rostirea prediactorială Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Totodată, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a venit și cu un cuvânt de mulțumire pentru toți cei implicați, ani la rând în procesul de cercetare a dosarului de canonizare a Mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni, în special membrilor comisiei pentru canonizarea Sfinților din Rep. Moldova și președintelui acestei comisii, Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni.

La final, Mitropolitul, ierarhii, preoții și credincioșii, împliniți duhovnicește, în liniște și după rânduiala cuvenită s-au închinat moaștelor Sfântului Ierarh Gavriil, ce au fost așezate într-o raclă aproape de cripta bisericii voievodale, locul unde era înmormantat până nu demult Sfântul.

Data de pomenire a Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni a fost stabilită ziua trecerii sale la cele veșnice 30 martie / 12 aprilie.

IMG_1710

IMG_1692

IMG_1732

IMG_1775

IMG_2176

IMG_1810

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente