Cazul dublului omor de la Măgdăceşti trimis în instanţă

Foto:Pentru omor dublu, inculpatul riscă detenție pe viață PC: mediafax.ro

Procuratura Generală a finalizat acţiunile de urmărire penală pe cazul dublului omor de la Măgdăceşti.

Amintim că în februarie 2012, într-o casă din s. Măgdăceşti au fost găsiţi omorâţi o femeie, în vârstă de 42 de ani şi fiul acesteia de 16 ani.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, la 20 februarie 2012 un bărbat împreună cu concubina sa  au pătruns în casa victimelor care nu erau acasă. La întoarcerea stăpânei, inculpatul a lovit de mai multe ori cu un topor femeia şi pe fiul acesteia, care au decedat în urma leziunilor grave cauzate. În momentul producerii dublului omor, în locuință se afla și fiica victimei, în vârstă de 3 ani, care a asistat la crimă și a fost lăsată în viață de către inculpat.

Potrivit Serviciul de presă al Procuraturii Generale, inculpaţii au urmărit membrii familiei timp de un an pentru a stabili locul de domiciliu al acestora. Recent procurorii au trimis spre examinare în instanţa de judecată cauza penală în care bărbatul este învinuit de omor intenţionat, iar concubina acestuia de complicitate la omor.

Actualmente inculpaţii sunt deţinuţi în penitenciar, iar femeia care este sora victimei nu recunoaşte cele incriminate.

Băiatul, în vârstă de 16 ani era baschetbalist de performanță. Acesta făcea parte din echipa națională de juniori la bachet și  juca în echipa Donbaschet USM. Soțul femei și tatăl băiatului ucis este primar în satul Sofia din raionul Drochia.

Taguri: ##diez
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente