Restaurantele italiene au lansat o campanie cu paste pentru ajutorarea zonei afectate de cutremur

restsaurant
Foto:walksofitaly.com

Bucătarii din Italia au lansat o campanie prin care se solidarizează cu victimele cutremurului ce a avut loc miercuri, 24 august, în Amatrice.

Astfel, restaurantele italiene servesc mai multe paste „all’Amatriciana” – un tip de mâncare făcută din paste, roșii, carne de porc și brânză, care vine din Amatrice, zona afectată de cutremur.

Pentru fiecare porție vândută, 2 euro sunt donați victimelor din Amatrice. „Am vrut să contribuim, pentru că ne simțim parte din această zonă. Amatriciana reprezintă cultura noastră, și este foarte dureros pentru fiecare dintre noi să asistăm la aceste distrugeri”, a spus Luca Reo, patronul unui restaurant, pentru euronews.com.

Inițiativa a fost preluată deja de câteva restaurante din Roma.

La moment, costul dezastrului este încă incert, dar afacerile locale sunt într-o poziție proastă, într-o regiune în care turismul este vital pentru economie.

Ieri, 27 august, în Italia a fost decretată Zi de Doliu Național, în memoria celor aproximativ 300 de morți după cutremurul de miercuri, conform ultimului bilanț.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente