Vremea în luna august este caniculară. Astăzi a fost prelungit Codul Galben de vreme caniculară, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Astfel, în perioada 10-11 august temperatura maximă a aerului după orele amiezii va atinge valori de până la +33°C și mai mult.
Locuitorii de la nordul țării vor avea o temperatură de + 29 de grade, cei de la centru de +32 de grade. În sudul țării va fi cel mai cald, acolo înregistrându-se și valorile maxime ale temperaturii enunțate mai sus.
Menționăm că Serviciul Meteorologic de Stat avertizează că se va menține pericol excepțional de incendiu al fâșiilor forestiere și culturilor agricole.
În acest sens, oamenii sunt îndemnați să nu aprindă resturile menajere și vegetația uscată. Mai mult, o atenție sporită trebuie acordată lanurilor cu cereale, întrucât pericolul de aprindere a spicoaselor și mireștii este mai mare, atunci când temperaturile sunt ridicate.
De asemenea, trebuie să se țină cont și de evitarea utilizării focului deschis și apelarea de urgență a Serviciul 901 în caz de situații de risc.
Pentru următoarele zile vom avea zile însorite cu aceleași temperaturi cuprinse între +25 și +35 de grade. Pentru a vedea cum va fi starea vremii în parte în fiecare regiune a țării urmăriți imaginea de mai jos.