Pe 24 septembrie, cu mic, cu mare facem curățenie în localitate, alături de „Hai Moldova”. Cea de-a treia ediție a acțiunii revine într-un format nou, unul online. Pentru a organiza eficient acțiunea, autorii activității vor folosi o aplicație de cartare GPS „Let’s do it”.
Astfel, începând cu 15 august, voluntarii „Hai Moldova!” sunt invitați să descarce gratuit aplicația de mobil, disponibilă pentru IPhone și Android și să raporteze zone cu deșeuri ce vor fi curățate pe 24 septembrie.
Prin aplicație, utilizatorii pot adăuga fotografii cu locurile poluate de gunoiul menajer. Toată această informație va fi stocată de voluntari și de echipa de organizare și, astfel, vor fi determinate mormanele. În acest context, echipa „Hai Moldova” îndeamnă cât mai multă lume să se implice în acest proces. „Este o metodă simplă și eficientă, după părerea noastră, pe care am implementat-o acum un an în România. Dacă eu voi avea voluntari și voi dori să fac curățenie în acea zi, liderul echipei va intra în aplicație, după ce-și va crea un cont, și-și va alege zona în care este disponibil să participe la salubrizare”, a explicat directorul executiv „Let’s do it România”, Andrei Coșuleanu.
Aplicația va oferi informații de la câți oameni sunt necesari pentru a curăți regiunea, până la câți saci trebuie distribuiți în acea localitate.
Pentru a putea realiza o hartă a deşeurilor la nivelul ţării este nevoie de ajutorul localnicilor, adică al celor ce cunosc bine zona în care locuiesc. Implică-te pentru a ajuta cartatorii în identificarea mai uşoară a gunoiului în ariile naturale (ex: lunci, păduri, margini de râuri si de drumuri etc.) din jurul localităţii tale, chiar la această adresă.
Cum poţi ajuta?
Dacă cunoşti unde se află locuri cu gunoi, locuri de odihnă (unde de obicei este şi gunoi) şi gunoişti autorizate în zona unde locuieşti, atunci plasează această informaţie (flăguleţe) pe hartă, prin aplicația „Let’s do it”.
Menționăm că aplicația „Let’s do it” a fost lansată acum un an în România, iar acum este în proces de actualizare pentru Republica Moldova. Odată cu lansarea acesteia și după finalizarea acțiunii, aceasta va putea fi folosită și de Ministerul Mediului pentru a organiza mai eficient următoarele activități de acest gen.
Reamintim că în Republica Moldova, acțiunea s-a mai desfășurat în două ediții în anii 2011 și în 2012. La edițiile precedente, proiectul a reușit să adune 224.000 de voluntari. Au fost curățate 854 de localități, în 28 de raioane ale țării, de 15.000 de tone de gunoi.