(foto) Accident în lanț cu implicarea unei ambulanțe pe Viaduct. O persoană a ajuns la spital

3

Un accident în lanț s-a produs astăzi, în sectorul Botanica din Capitală, la intersecția străzilor bulevardul Dacia, cu strada Trandafirilor. Două automobile de modele „Volkswagen” și „Ford” s-au lovit. Din cauza accidentului o ambulanță, care traversa cu girofar, a fost proiectată pe contrasens și aceasta s-a tamponat într-un Lexus și într-un Chevrolet. Cele din urmă, erau oprite la semafor. În ambulanță de afla un pacient.

Poliția a fost alertată în jurul orei 14:00, a declarat pentru diez.md, ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.

În urma impactului șoferul de la volanul automobilului „Ford” a suferit leziuni corporale și a fost transportat la Spitalul de Urgență, împreună cu pacientul din ambulanță.

Poliția a deschis o anchetă pentru a investiga cauzele accidentului. Șoferul care se va face vinovat de ciocnire riscă o amendă de 1.000 de lei. În cazul în care victimele vor avea leziuni corporale de gradul mediu sau grave, pe acest caz va fi deschis un dosar penal.

5

4

3

2

1

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente