(video) Jocul Pokemon Go a ajuns în Parlamentul Moldovei. Ce spune despre acesta premierul Filip

filip

Cel mai popular joc al momentului a ajuns și în Parlamentul de la Chișinău. Și asta după ce astăzi, premierul Filip, care s-a prezentat în Legislativ la moţiunea de cenzură înregistrată de socialişti, liberal-democraţi şi comunişti împotriva sa, în raportul său în faţa parlamentarilor, a menționat drept un exemplu de urmat succesul fulminant pe care îl are jocul Pokemon Go și cum acesta a mărit de câteva ori valoarea companiei care l-a realizat.

„Cred că toată lumea deja cunoaște despre el, dar eu vreau să vă spun ce înseamnă din alt punct de vedere. Alții îl tratează foarte ironic, dar să știți ce înseamnă acest lucru. Pe parcursul unei săptămâni și jumătate, în luna iulie, capitalizarea companiei Pokemon Company și Nintedo, care este fondatoarea, a crescut de la 17 miliarde de dolari la 42 de miliarde de dolari. Doar într-o săptămână și jumătate. Eu cred cu tărie că Republica Moldova trebuie să pună accentul anume pe aceste domenii, care au valoare adăugată foarte înaintată. Cu atât mai mult, cu cât moldovenii au demonstrat că au capacități în acest domeniu”, a menționat Filip de la tribuna Legislativului.

 

Pokemon Go este un joc gratuit, care implică găsirea şi capturarea de personaje virtuale Pokemon în diferite locuri din viaţa reală. Practic, utilizatorii se mută din jocul digital în lumea fizică, prin intermediul camerei smartphone-ului lor, făcându-i să descopere locaţii în viaţa reală unde pot găsi, face schimb şi lupta cu pokemonii. Jocul în sine este gratuit, însă utilizatorul este stimulat să bage mâna în buzunar dacă vrea să adauge anumite funcţii suplimentare.

Numele Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters, care în traducere înseamnă „monştri de buzunar”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente