Doi bărbați de 20 și 38 de ani, domiciliați în mun. Chișinău, sunt suspectați de pornografie infantilă. Polițiștii au stopat distribuirea a peste 800 de fişiere foto și video pe care sunt reprezentaţi copii implicaţi în activităţi sexuale reale precum şi abuzatorii acestora.
În urma investigațiilor efectuate de către forțele de ordine s-a stabilit că unul din suspecți activează în calitate de programator în cadrul unei companii IT, iar celălalt este student al unei universități din mun. Chișinău. Aceștia, dețineau și distribuiau imagini ce prezintă pornografie infantilă.
De asemenea, au fost stabilite locurile amplasării sistemului informatic, conectat la rețeaua globală „Internet”, prin intermediul căruia a fost realizat schimbul de imagini şi înregistrări video cu copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, abuzați sexual de persoane adulte de sex masculin.
Ca urmare a perchezițiilor la domiciliile suspecților au fost ridicate două computere, un notebook, o planșetă și un telefon mobil. În cazul în care vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă să fie condamnați la închisoare pe un termen de la 1 la 3 ani.
La moment, se întreprind în continuare măsuri orientate spre stabilirea utilizatorilor rețelei „Internet”, implicați în săvârșirea acțiunilor perverse în mediul online sau distribuirea imaginilor şi înregistrărilor video pe care sunt reprezentați minori implicaţi în activități sexuale, precum şi identificarea persoanelor care nemijlocit comit abuzuri sexuale fată de copii.
În această ordine de idei, atragem repetat atenția tuturor părinților/tutorilor asupra seriozității problemei menționate mai sus, pentru a fi precauți şi a monitoriza spațiul virtual şi rețelele de socializare utilizate de copii, verificarea acestora fiind o necesitate.
Pentru mai multe detalii cu privire la metodele de protecţie a copiilor în spaţiul Internet, puteţi accesa portalul www.siguronline.md care a fost conceput să informeze şi să promoveze utilizarea sigură a Internetului de către copii cu sprijinul şi implicarea specialiştilor, părinţilor şi profesorilor. Pe acest site, de asemenea, poate fi găsit și softul destinat pentru raportarea abuzurilor online.