Pe #diez avem un proiecțel nou împreună cu Anastasia Taburceanu. Astfel, ne plimbăm prin locuri diferite și mai puțin cunoscute din Chișinău și încercăm să aflăm mai multe despre ele.
„Cred că acestui Chișinău îi lipsește culoare, de asta, probabil, orașul fotografiat pe film îmi pare mai firesc – culori spălăcite, granițe șterse. Așa că în primele zile cu soare din această primăvară, m-am grăbit să ies pe străzi să fac fotografii pe film (fără soare pozele nu îmi reușesc). În trei minute am ajuns pe strada Kogălniceanu, ușa casei cu numărul 69 era deschisă, am aruncat bicicleta la nimereală și am început să mă învârt în jurul casei”, scrie Anastasia pe blogul său.
Kogălniceanu #69
O portiță îngustă, la fel deschisă, arăta o cărare cimentată care ducea în spatele casei, de acolo de după colțul clădirii, de unde răsăreau nori mici de praf și se auzeau foșnete de mătură. Am pășit în curtea omului, m-am ridicat în vârful degetelor și am făcut câteva poze prin geamul deschis (și din casă ieșeau sunete de curățenie). Furișată, am revenit în fața casei, am îngenunchiat pe prag și așteptam ca boarea de vânt să ferească perdeaua din ușă, exact cât să îmi permit să mai trag un cadru bun. Am auzit pași lângă portiță și dintr-o săritură de atlet m-am pomenit în partea cealaltă a gardului, când a apărut stăpânul în portiță mă făceam a căsca gura pe pereți. Domnul cu mătura și sacul de gunoi în mână, m-a privit mult timp. Uitatul meu prin părți era nefiresc și prea vinovat. Zăpăcită mi-am căutat bicicleta aruncată la întâmplare și am traversat strada ca să intru mult mai sigură pe mine într-o curte comună a unei case în stil modern, ei, dar despre asta altă dată.
Casa cu numărul 69 de pe Kogălniceanu a fost construită în 1937 de către arhitectul N. Mertz, în spiritul curentului arhitectural neo-românesc.
În anul 1866, secretarul gubernial Iacob Lemeni-Machedon a vândut o casă într-un etaj şi alte dependinţe văduvei secretarului de colegiu, Terezei Solomko. În continuare, proprietari ai acestui imobil au fost preotul Ivan Grimalisky şi consilierul de curte, Macar Epure. În anul 1934, casa este demolată şi în locul ei este construită o vilă urbană în stil neo-românesc. În 1940 proprietară este Tulcinski Eudochia.
Casa este construită într-un parter, cu o mică retragere de la linia roşie a străzii. Fațada este tencuită cu o factură aspră, cu păstrarea culorii naturale a cimentului și are o compoziţie asimetrică, cu amplasarea laterală a unui mic foişor al intrării. Foișorul, așa cum se cuvine după canoanele stilului, este echilibrat volumetric de un rezalit în partea opusă. Acoperişul este cu învelitoare din olane roşii. În arhitectura clădirii sunt elemente decorative caracteristice arhitecturii medievale: partea superioară a pereţilor este despărţită printr-un brâu în torsadă, colţurile clădirii sunt teşite, foişorul intrării în arc este sprijinit pe colonete robuste.
Casa mai păstrează grădinița cu flori, originală, care este izolată de trotuar printr-un gard din piloni cu un grilaj jos din metal, care repetă desenul de pe fațada casei.
Sunt curioasă să știu, dacă această casă a fost sau nu schimonosită de împărțeala mărinimoasă a autorităților sovietice și câte familii acum se adăpostesc sub acest acoperiș? Casa și bucata din curte pe care am reușit s-o văd, m-au lăsat oarecum liniștită – ușa de la intrare e din lemn și e frumoasă, portița e și ea originală casei, și era acolo un domn care îngrijea curtea și mă suspecta pe mine că i-am spart gospodăria cu tupeul meu.
Text de Anastasia Taburceanu. Mai multe din plimbările ei vezi pe: Descoperiri Urbane.
