Paramedici și medici din cadrul Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare au oferit lecții practice de acordare a primului ajutor oamenilor, care au venit să se odihnească pe plajele bazinelor acvatice din țară. Acțiunea a avut loc pe plaja lacului „La Izvor” din mun. Chișinău, în contextul campaniei de prevenire a înecurilor, lansată de către Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.
Aceasta are drept scop prevenirea accidentelor pe apă și acordarea ajutorului corect în cazul unei situații de înec. Paramedicii au deschis lecția cu măsuri de prevenire la scăldat, după care au arătat pe un manechin special, toate manevrele necesare pentru a salva omul în cazul în care acesta a fost scos din apă.
Angajații SMURD au explicat minuțios manevrele de resuscitare și importanța acordării acestora în primele minute după ce persoana este extrasă din apă. După prezentările specialiștilor, oamenii care au asistat la lecții, au fost îndemnați să exerseze pentru a obține deprinderile necesare în acordarea primului ajutor. Salvatorii vor merge în campanii de prevenire a înecurilor pe tot parcursul perioadei estivale.
Mai mult, în aceste acțiuni vor fi antrenați și angajați SMURD, care vor explica oamenilor cum trebuie să intervină corect în cazul în care au reușit să scoată o persoană din apă, dar aceasta nu prezintă semne de viață. Prin intermediul acestor lecții, accidentații pe apă vor avea mai multe șanse de supraviețuire, iar oamenii vor conștientiza riscurile la care sunt supuși în cazul în care nu respectă regulile de comportament pe apă.
Conform datelor Serviciului Situații Excepționale, de la începutul anului în bazinele acvatice din țară au decedat 54 de persoane, inclusiv 11 minori.