În urma solicitărilor mai multor cititori #diez, ne-am gândit să începem o serie de materiale în care să explicăm lucruri legale cu care ne putem ciocni în viața de zi cu zi, și nu numai. Iar în ajutor ne vine avocatul Sergiu Muntean care să ne explice pe scurt lucrurile.
Dreptul la libera exprimare – ghid practic de utilizare
Deseori auzim din presă și alte surse despre libertatea de exprimare și inadmisibilitatea cenzurii și că orice opinie contează și necesită a fi valorificată la justa ei valoare. Aceste fapte cu siguranță necesită a fi luate în calcul și respectate, însă, de unde și până unde este linia de demarcare și unde începe abuzul de acest drept, cum se sancționează el și ce înseamnă denigrarea imaginii, lezarea onoarei, demnității și reputației profesionale vom analiza în acest mic ghid de utilizare a dreptului la libera exprimare a fiecăruia.
Așa dar, legea ne spune că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a comunica fapte şi idei. Libertatea de exprimare protejează atît conţinutul, cît şi forma informaţiei exprimate, inclusiv a informaţiei care ofensează, şochează sau deranjează atât timp cât informația dată este adevărată.
Libertatea de exprimare nu este absolută
Totuși, libertatea de exprimare nu este absolută și în anumite cazuri poate fi restrânsă, cazuri precum: securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, pentru a apăra ordinea şi a preveni infracţiunile, pentru a proteja sănătatea şi morala, reputaţia sau drepturile altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea puterii judecătoreşti.
Garanţiile privind libertatea de exprimare nu se extind asupra discursurilor care incită la ură sau la violenţă.
Statul garantează libertatea de exprimare a mass-mediei, libertatea de exprimare a mass-mediei admite şi un anumit grad de exagerare sau chiar provocare, cu condiţia să nu se denatureze esenţa faptelor. Cenzura în mass-media publică, precum şi împiedicarea ilegală intenţionată a activităţii mass-mediei, atrage răspundere penală.
Responsabilitatea mass-mediei pentru preluarea relatărilor false cu privire la fapte şi/sau a judecăţilor de valoare fără substrat factologic suficient nu survine în cazul în care aceste informaţii au fost răspândite:
a) în documentele sau comunicatele autorităţilor publice;
b) în cadrul şedinţelor autorităţilor publice, de către persoanele care exercită funcţii publice sau persoanele invitate pentru a participa la aceste şedinţe;
c) în cadrul urmăririi penale sau al unui proces judiciar, de către participanţii la proces, inclusiv martorii, de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată;
d) în cererile, scrisorile sau plîngerile cu privire la încălcarea drepturilor şi intereselor legitime, expediate autorităţilor publice pentru examinare.
Mass-media nu poartă răspundere materială pentru preluarea cu bună-credinţă a relatărilor false cu privire la fapte şi/sau a judecăţilor de valoare (părerilor, opiniilor) fără substrat factologic suficient, care vizează chestiuni de interes public, dacă acestea:
a) se conţin în comunicatele de presă ale altor persoane decît autorităţile publice;
b) se conţin în creaţiile de autor, care nu pot fi redactate, sau în emisiunile difuzate în direct;
c) se conţin în declaraţiile, scrise sau verbale, ale altor persoane;
d) au fost răspîndite anterior de alte mass-media;
e) cad sub incidenţa altor cazuri stabilite de lege.
În cazul exonerării de răspundere în temeiul alineatului de mai sus, mass-media poate fi obligată să dezmintă relatările false cu privire la fapte sau să acorde dreptul la replică. Mass-media nu este exonerată de răspundere dacă subscrie informaţiei. Apărarea onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale nu poate prevala asupra libertăţii publicului de a primi informaţii de interes public, atunci când acestea sunt veridice.
Totuși orice persoană are dreptul la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale lezate prin răspîndirea relatărilor false cu privire la fapte, a judecăţilor de valoare(păreri, opinii) fără substrat factologic(circumstanțe, fapte) suficient sau prin injurie.
Persoana lezată prin răspândirea unor relatări cu privire la fapte poate fi restabilită în drepturi dacă informaţia întrunește următoarele condiţii:
a) este falsă;
b) este defăimătoare;
c) permite identificarea persoanei vizate de informaţie.
Persoana care se consideră lezată, poate solicita rectificarea sau dezminţirea informaţiei, precum şi repararea prejudiciului moral şi material cauzat.
Persoana lezată prin răspândirea unor judecăţi de valoare(opinii, păreri proprii) poate fi restabilită în drepturi dacă judecăţile de valoare cumulează următoarele condiţii:
a) nu se bazează pe un substrat factologic suficient (circumstanțe, fapte existente în trecut sau prezent);
b) au un caracter defăimător;
c) permit identificarea persoanei vizate de informaţie.
Orice persoană are dreptul la respectul vieţii private şi de familie. Și totuși dreptul la respectul vieţii private şi de familie nu se extinde asupra informaţiilor despre viaţa privată şi de familie răspândite cu acordul expres sau tacit al persoanei sau obţinute în locurile publice când persoana nu poate conta, în mod rezonabil, pe intimidate, spre exemplu faptul cu cine merge la cinematograf sau cafenea ori alte locuri publice.
Mass-media şi orice persoană care efectuează o activitate cu caracter jurnalistic de colectare, de primire şi de distribuire a informaţiei către public, precum şi persoana care colaborează cu acestea, care au obţinut informaţii de la o sursă, au dreptul de a nu dezvălui identitatea sursei sau orice informaţii care ar putea duce la identificarea sursei.
În cazul unui process judiciar, reclamantul trebuie să dovedească următoarele:
a) pârâtul a răspândit informaţia;
b) informaţia îl vizează şi este defăimătoare;
c) informaţia constituie o relatare cu privire la fapte şi este în esenţă falsă;
d) judecata de valoare nu se bazează pe un substrat factologic suficient;
e) existenţa şi cuantumul prejudiciului cauzat.
Pîrîtul trebuie să dovedească următoarele:
a) informaţia nu este defăimătoare şi/sau nu îl vizează pe reclamant;
b) informaţia constituie o judecată de valoare care se bazează pe un substrat factologic suficient;
c) la momentul răspîndirii informaţiei, deşi a luat toate măsurile de diligenţă, nu putea şti că prin acţiunile sale contribuie la răspîndirea relatărilor false cu privire la fapte sau a judecăţilor de valoare fără substrat factologic suficient;
d) informaţia răspîndită este de interes public.
Important este și faptul că în cadrul procesului civil:
– Orice dubiu rezonabil cu privire la acordarea statutului de interes public sau curiozitate se interpretează în folosul acordării statutului de interes public.
– Orice dubiu rezonabil cu privire la acordarea statutului de judecată de valoare sau relatare cu privire la fapte se interpretează în favoarea acordării statutului de judecată de valoare, aceasta reprezentînd o opinie, părere și este important prin acel fapt că în cazul exprimării unei opinii sau păreri, persoana nu va trebui să probeze că informația este adevărată fiind suficientă probarea doar acelui lucru că au existat suficiente împrejurări, fapte, circumstanțe care să trezească o bănuială rezonabilă că lucrurile despre care s-a vorbit au putut exista.
– Orice dubiu rezonabil cu privire la existenţa şi cuantumul prejudiciului moral se interpretează în favoarea acordării unei compensaţii de 1 leu, fapt care impune o acuratețe deosebită în probarea cuantumului prejudiciului.
– Orice dubiu rezonabil cu privire la buna-credinţă a persoanei care a efectuat o investigaţie jurnalistică se interpretează în favoarea bunei-credinţe.
– Orice dubiu rezonabil cu privire la acordarea statutului de persoană privată sau publică se interpretează în favoarea acordării statutului de persoană publică.
Orice persoană este în drept să ceară în instanţa de judecată dezminţirea relatărilor false şi defăimătoare cu privire la fapte. Orice persoană ale cărei drepturi sau interese au fost lezate prin răspîndirea judecăţilor de valoare fără substrat factologic suficient are dreptul la replică. Anterior adresării în instanța de judecată, persoana care se consideră defăimată poate solicita, prin cerere prealabilă, autorului informaţiei care a răspîndit-o rectificarea sau dezminţirea informaţiei defăimătoare, acordarea dreptului la replică sau exprimarea scuzelor şi compensarea prejudiciului cauzat.
Text de Sergiu Munteanu
