10 sfaturi de la câștigătorii Cupei Business-ului Creativ 2014 pentru viitorii campioni ai ideilor inovative

1
Foto:colaj #diez.md

Valoarea unei idei este nemărginită, probabil acest lucru nu este o noutate pentru tine. Dacă ai o idee revoluționară, cu un potențial de piață și cel puțin o o persoană din echipă cu background în industriile creative, atunci participă la Cupa Businessului Creativ (CBC) și permite lumii să-ți cunoască ideea.

Această competiție își propune să consolideze competențele de business ale antreprenorilor inovativi și să dezvolte abilitățile de a crea o companie de succes. Cupei Businessului Creativ (CBC) este un Eurovision al antreprenoriatului creativ care reprezintă un generator de idei ce contribuie la dezvoltarea economică.

În cazul în care te-am convins deja să participi la acest concurs, îți oferim și niște sfaturi ale primilor campioni naționali ai primei ediții Cupei, care îți vor permite să înveți din experiența lor. Compania Edujoc, reprezentată de Victoria Novac și Igor Hâncu, a fost desemnată finalista etapei naționale a concursului Creative Business Cup din anul 2014. Ei sunt cei care te îndrumă ce să faci și ce să nu faci în concurs pentru a avea rezultate mai frumoase.

# Experiența frumoasă, emoțiile, succesul pot fi aproape, trebuie să crezi în proiectul tău și să îndrăznești să participi!

# Tensiunea, emoțiile puternice, dezamăgirile, transpirația te fac mai puternic, indiferent de rezultatul unei competiții a Galei Antreprenoriatului Creativ.

# Concentrează-ți atenția doar pe un singur produs, nu încerca să aduci în fața juriului un concept întreg. Economisește forțe și încearcă să creezi cea mai bună variantă a unui singur proiect sau serviciu. Astfel, vei avea mai multe șanse de câștig.

# Participând la acest concurs, ai ocazia să primești consultanță de la unii dintre cei mai buni specialiști din lume în domeniul business-ului creativ.

# Încearcă să prezinți un produs care rezolvă mai multe probleme, nu mai multe produse care rezolvă o singură problemă.

# Atunci când ești într-o competiție, detașează-te emoțional de tot ce înseamnă business. Știm că proiectul tău îți este ca un copil, dar încearcă să-l privești din afară, la rece și să fii realist.

# Atunci când te gândești să elaborezi un proiect de business, trebuie să ții cont de faptul că el trebuie să fie necesar și în afara țării. Nu te limita să-ți promovezi produsul doar în propria țară de origine. Imaginează-ți că el ar fi necesar și oamenilor din lumea întreagă. Gândește global!

# Dacă vorbești fluent limba engleză, consideră că ai un atu atunci când participi la o competiție de acest gen. Este foarte important să înveți nu doar să vorbești limba și să spui un mesaj, dar să și transmiți emoții în limba engleză.

# Conștientizează că, Cupa Businessului Creativ (CBC) sau Cupa Antreprenoriatului Creativ este un concurs internațional de șase ori mai mare decât Eurovisionul. Conștientizarea acestui fapt te va responsabiliza și îți va oferi motivație să te pregătești la cel mai înalt nivel.

# Fii curajos, creativ, nebun, mai nebun decât au fost toți concurenții de la edițiile precedente până în prezent!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente