La prima ediţie a Festivalului Internațional de Film al Diversităţii, la Chişinău vor fi proiectate peste 30 de documentare de scurt metraj şi filme de ficţiune dedicate tematicii diversităţii. În concurs sunt prezentate peste 300 de proiecţii de filme internaţionale din 50 de ţări, inclusiv din spaţiul CSI.
Sunt încurajate şi proiecţiile de filme pentru adolescenţi, la secţiunea „Adolescenţii în Acţiune”, care promovează diversitatea, tolerenaţa între religii, minorităţi entice, persoane cu dizabilităţi, persoane de acelaşi sex, egalitatea şi multi-culturalitatea. Proiecţiile de scurt metraj a filmelor prezentate de tinerii şi cineaştii din Moldova vor fi produse cu o durată de 3-30 min, care vor putea fi promovate şi nominalizate în cadrul festivalului de filme pentru ingeniozitate şi profesionalism. Cele mai bune filme aduse la acest eveniment, sunt produse din toate colţurile lumii şi promovează noile talente ale producătorilor locali şi internaţionali, care împărtăşesc viziuni noi despre egalitate, democraţie şi diversitate în societate.
Termenul limită de înregistrare este 30 iulie, 2016. Cineștii internaţionali sunt încurajaţi să-şi prezinte proiecţiile pe portalul Film Freeway, în format electronic, Youtube, Vimeo, cu o scurtă sinteză despre film, datele de contact şi adresa candidatului. Cele mai bune proiecţii vor fi ulterior solicitate în format DVD sau MOV. Proiecţiile vot fi depuse la adresa [email protected].
Festivalul de film se va desfăşura la Chişinău, în incinta Centrului Cultural ODEON, în perioada 15-16 septembrie, când este marcată Ziua Internaţională a Democraţiei.
Evenimentul este organizat la iniţiativa absolvenţilor Programului american „Lumea Deschis㔺i este susţinut de Ambasada SUA în Moldova.