Printre cele mai romantice locuri din Europa alese de cuplurile de îndrăgostiţi ca refugii potrivite pentru câteva zile de vacanţă în doi se numără şi locuri care nu sunt renumite ca oraşe ale dragostei, cea mai bună dovadă fiind că Parisul, Oraşul Iubirii, nu se situează pe primul loc în topul preferinţelor.
O analiză realizată de agenţia de turism online Routeperfect, care a inclus 900.000 de vacanţe rezervate de cupluri din toată lumea, a stat la baza unui clasament al destinaţiilor europene preferate de cupluri, multe fiind rezervate pentru petrecerea lunii de miere. O arhitectură desprinsă parcă din poveşti, oraşele cu o atmosferă boemă sau locuri cu plaje superbe, restaurante intime, dar şi atracţii culturale şi istorice se numără printre factorii de care ţin cont cuplurile atunci când se decid asupra destinaţiei de vacanţă. Lisabona, capitala Portugaliei, este considerată un oraş care îndeplineşte toate pretenţiile cuplurilor de îndrăgostiţi, graţie peisajelor, străduţelor pitoreşti şi plajelor din zonă, scrie Adevărul. Deşi Dublin, în Irlanda, este văzut mai degrabă ca un oraş pentru petrecăreţi, are şi atracţii pentru perechile aflate în căutarea romantismului, cum este Love Lane (Strada Iubirii).
Oraşul francez Nisa este o încântare pentru îndrăgostiţii care se pot bucura de bucătăria provensală, de plaje şi de apusurile admirate de pe Promenade des Anglais, bulevard celebru care se întinde de-a lungul plajei Baie des Anges, aflată la Marea Mediterană. Din clasament nu putea să lipsească Florenţa, în Italia, alături de Viena, capitala Austriei, sau Praga. O altă destinaţie apreciată este Cinque Terre, din Italia, desinaţie inclusă în patrimoniul UNESCO, un adevărat răsfăţ pentru romanticii care adoră se se plimbe pe străduţele străjuite de case colorate în nuanţe pastel, la o aruncătură de băţ de Mediterana.
Londra, Barcelona, Amsterdam şi Veneţia sunt de asemenea populare în rândul cuplurilor de îndrăgostiţi, în timp ce pe locul secund în top se clasează Paris, deşi Oraşul Iubirii figurează de regulă pe prima poziţie în astfel de clasamente. Primul loc este ocupat de Roma, capitala Italiei.
Cele mai populare destinaţii turistice pentru îndrăgostiţi:
#10. Florenţa, Italia
#9. Viena, Austria
#8. Praga, Cehia
#7. Cinque Terre, Italia
#6. Londra, Marea Britanie
#5. Barcelona, Spania
#4. Amsterdam, Olanda
#3. Veneţia, Italia
#2. Paris, Franţa
#1. Roma, Italia