Prevederile legii anti-tutun continuă să intre în vigoare. Din 31 mai va fi interzis fumatul în mai multe spații publice. Comunitatea Fumătorilor responsabili vine în ajutorul autorităților pentru a face mai clare prevederile legii cu privire la acest aspect.
Deși pachetul de legi a fost publicat în Monitorul oficial în septembrie 2015, prevederile acestuia intră în vigoare pe etape. Spre exemplu, de la 1 ianuarie au intrat în vigoare amendamentele care interzic publicitatea la țigări, de la 31 mai vor intra în vigoare prevederile care interzic fumatul în spații publice, iar din 2020 vor fi interzise țigările aromatizate etc. Până acum, multe din prevederi au fost tratate cu scepticism. Mai mulți experți susțin că legea a fost aprobată în grabă sau chiar în mod intenționat au fost admise incoerențe și prevederi care se bat cap în cap și care o fac aproape inaplicabilă.
În acest context, Comunitatea Fumătorilor responsabili, despre care aflați mai multe într-un articol anterior pe #diez, a realizat o serie de infografice prin care încearcă „să explice” prevederile legii.