UTA Găgăuzia a adoptat ilegal un alt Cod al Educației. Poziția Ministerului Educației

12289766_937236106362947_5571569127992588381_n

Ministerul Educației își manifestă dezacordul în legătură cu aprobarea în două lecturi a unui alt Cod al Educației în UTA Găgăuzia. Documentul a fost votat de către Adunarea Populară, ieri, 28 aprilie în cadrul unei ședințe.

Potrivit unui comunicat remis de către Ministerul Educației proiectul în cauză nu a fost consultat în modul stabilit cu instuția de superioară de la Chișinău, cu cetățenii, asociațiile constituite în corespundere cu legea, cu alte părți interesate, precum și cu alte ministere, despre inițierea elaborării deciziei și despre consultarea publică pe marginea proiectului respectiv, după cum prevede și Legea nr.239 din 13 noiembrie 2008 cu privire la transparența în procesul decizional.

Proiectul elaborat nu a fost plasat pe pagina oficială a UTA Găgăuzia și nici pe alte pagini web, nefiind accesibil pentru vizualizare.

Cadrul juridic al educației în Republica Moldova este stabilit în Codul Educației, adoptat pe 17 iulie 2014 de către Parlamentul Republicii Moldova (unica autoritate legislativă a Republicii Moldova).

Codul Educației garantează drepturile și libertățile cetățenilor Republicii Moldova prevăzute de Constituție în domeniul învățământului și nu conține careva prevederi prin care ar fi limitate drepturile la învățătură ale minorităților naționale.
Considerăm că prin modul în care a fost elaborat și votat proiectul Legii Învățământului Găgăuziei au fost sfidate autoritățile centrale de stat ale Republicii Moldova.

Totodată, Ministerul Educației își exprimă îngrijorarea în raport cu situația creată și comunică despre intenția de sesizare a Parlamentului, Guvernului precum și a altor autorități ale statului în vederea examinării situației raportate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente