Laptele şi produsele lactate, fabricate de întreprinderile locale, se vor ieftini cu aproape cinci la sută. Reducerile de preţ vor fi posibile ca urmare a aplicării taxelor vamale pentru produsele lactate importate din statele CSI.
Măsura propusă de Ministerul Economiei are drept scop protejarea producătorului autohton, scrie Timpul.
Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, afirmă că, în prezent, piaţa internă este invadată de produse lactate de import, în special, din Ucraina. Doar anul trecut, importurile de produse din lapte din statul vecin au crescut cu 15 la sută. Acest lucru pune în dificultate producătorii locali.
„Dacă vor fi introduse taxele la import, procesatorii noştri vor avea posibilitatea să dezvolte mai bine producerea produselor lactate şi vom avea un acces mai mare pe piaţă. Ramura va avea facilităţi de a dezvolta şi treptat de a diminua preţul pentru consumator”, a spus directorul executiv al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate, Carolina Linte.
Octavian Calmîc mai susţine că taxele vor fi aplicate în conformitate cu Acordul de Comerţ Liber în cadrul CSI, iar anunţul Ucrainei că va aplica măsuri similare este nefondat. Asta în condiţiile în care statul vecin aplică taxe vamale pentru produsele moldoveneşti încă din 2015.
„Logica economică demonstrează că trebuie să fie un efect pozitiv asupra preţurilor pe piaţa internă, o uşoară reducere. Ceea ce face Republica Moldova face în cadrul legal existent în baza normelor Acordului de Comerţ Liber şi nu încălcăm nicio normă internaţională”, a spus ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Recent, şi premierul Pavel Filip a solicitat realizarea unei cercetări complexe a pieţei produselor din lapte şi, în caz de necesitate, să fie aplicate măsuri de protejare a producătorului autohton.
În prezent, în ţara noastră activează 13 fabrici de produse lactate. Anul trecut, acestea au prelucrat peste 550.000 de tone de lapte.