Polițiștii de patrulare au intensificat măsurile de prevenire și contracarare a abaterilor de la Regulamentul Circulației Rutiere. De la începutul acestui an, pe întreg teritoriul țării, au fost depistați și sancționați 363 de cetățeni care au urcat la volanul mașinii fără a deține permis de conducere. Cu amenzi s-au ales și 89 de șoferi care au urcat la volan, deși au fost privați de dreptul de a conduce.
De asemenea, ofițerii de patrulare au documentat 37 de conducători auto care au predat conducerea autovehiculului unor persoane care nu au permis de conducere și pot pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Astfel, INP reamintește celor care doresc să conducă o mașină, că este necesar să posede un permis de conducere corespunzător și să aibă vârsta împlinită de 18 ani, cu excepţia celor care conduc motorete – 16 ani, în caz contrar, riscă să fie sancționați contravențional.
Pentru evitarea evenimentelor neplăcute cu consecințe tragice, Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă cetățenii să nu întreprindă acțiuni care contravin legii și să nu permită persoanelor care nu dețin permis de conducere să conducă mijloacele de transport.