În prima zi a lunii octombrie v-am propus o listă cu #10 lucruri pe care să le faci în această lună. Prima în listă a fost scrisoarea unui prieten. Noi ne ținem de cuvânt și așteptăm pozele tale.
Așa cum v-am promis membrii echipei #diez vor îndeplini fiecare sugestie pe care am avut-o la începutul lunii octombrie, pentru ca ideile să nu rămână doar în spațiul virtual, dar să capete viață. Scrisoarea pe care am scris-o eu, este adresată unui bun prieten, Alexandr Hriptun, care a câștigat anul acesta o bursă de studii și a plecat în Danemarca. În plicul, pe care l-am făcut singură, după o machetă găsită pe Pinterest, am pus un semn de carte cu Mihaela Strâmbeanu, pentru că Alexandr mi-a povestit că citește foarte și foarte mult. De asemenea trei frunze care să-i aducă aminte de toamna noastra.
Cel mai important este să nu uitaţi că noi vrem să vedem cum şi voi trimiteţi scrisori în luna octombrie! Cele mai creative postări vor fi premiate! Tot ce trebuie să faceți este să prindeți momentul când apare articolul pe facebook despre un anumit punct de pe listă. După care postaţi un comentariu cu o poză/video+mesaj sau trimiteţi totul pe adresa de email:[email protected]. Cadourile vor fi pe măsură! Pentru poze mulţumim Ruxandrei Ghimp
Reporterul #diez Nata Andreev în faţa oficiului poştal din centrul capitalei. [octombrie] #1 Trimite o scrisoare unui prieten. PC: Ruxandra GhimpPreţul la un timbru până în Danemarca costă 5lei 20bani. [octombrie] #1 Trimite o scrisoare unui prieten. PC: Ruxandra GhimpIndiferent de cine este destinatarul scrisorii, un plic personificat, va da o valoare specială scrisorii tale. [octombrie] #1 Trimite o scrisoare unui prieten. PC: Ruxandra GhimpÎncearcă să adaugi în plicul tău anumite lucruri interesante. În exemplul nostru, am pus un semn de carte şi câteva frunze. [octombrie] #1 Trimite o scrisoare unui prieten. PC: Ruxandra GhimpReporterul #diez la sfârşit de misiune. [octombrie] #1 Trimite o scrisoare unui prieten. PC: Ruxandra Ghimp”10 lucruri pe care să le faci în luna octombrie” – un proiect care îți propune ca împreună cu echipa #diez să aduni în această lună cât mai multe amintiri frumoase, fie că mergi să o vezi pe bunica sau îi trimiți o scrisoare unui prieten. Respectiv, pe parcursul întregii luni, vom căuta și noi să îndeplinim fiecare punct din listă, așa că obișnuiți-vă cu ideea că vom umple feed-ul cu poze personale.
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.