În perioada 6-8 noiembrie 2015, 20 de reprezentați ai ONG-urilor de tineret din Republica Moldova au participat la cel de-al șaptelea modul de instruire în cadrul proiectului „Promovarea educației non-formale de calitate în domeniul tineret în Republica Moldova”.
Modulul face parte din Cursul de Lungă durată în Formare de Formatori și este implementat de Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, cu suportul financiar al Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova, în cadrul Programului de Granturi 2015.
În timpul modulului intitulat „Coaching și leadership”, participanții au discutat despre ce calități ar trebui să aibă un lider, cum se manifestă acesta, dar și despre coaching ca metodă de dezvoltare personală și profesională. În timpul modulului, s-au desfășurat o serie de activități printre care și „Open space tehnologie”, activitate care a permis participanților să discute și să afle informații din mai multe domenii. Formatorii au avut posibilitatea să aleagă un subiect în baza căruia au invitat ceilalți participanți pentru a discuta și a ajunge la o înțelegere asupra unei teme. Astfel, s-au format 10 ateliere de discuție:
# Crearea consiliilor locale de tineret și Organizarea alegerilor (CICDE);
# Metode de feedback;
# Erasmus +;
# Coaching și Leadership;
# Interculturalitatea sau Transculturalitatea?;
# Participarea ONG-urilor la programul Erasmus +;
# Cum facem un training în educarea civică pentru tineri;
# Conflict și comunicarea non-violentă;
# Cultură/Artă;
# Cariera și viața personală;
# Coaching și leadership.
Liderul atelierului de discuție „Metode de feedback”, Elena Blidari a spus: „Eu cred că abilitățile unui lider depind foarte mult de personalitatea lui, dar cred că un lider ar trebui să fie motivant și motivat să facă ceva util. Un lider ar trebui să cunoască stilurile de învățare/lucru al persoanelor și să poată depista asta cât mai curând posibil în echipa în care el o conduce și ținând cont de capacitățile persoanelor, să găsească cheița care să-l facă lider într-un anumit domeniu. Am discutat și la clubul formatorilor, dar și în cadrul acestui modul și am ajuns la concluzia că un lider trebuie să aibă carismă, motivație, dar și posibilitatea de a crea un grup. Grupul pe care l-am creat eu a avut scopul de analiza metodele de feedback în urma unui training, dar și cum putem afla părerea sinceră a participanților. Am aflat de la colegi ce activități non-formale folosesc ei în astfel de cazuri și consider că am luat multe lucruri utile unii de la alții”.
Vlad Caragea, liderul atelierului „Interculturalitatea sau Transculturalitatea?” spune că a început discuțiile pornind de la definirea acestor termeni. „Deși parcă la prima vedere sensurile acestor cuvinte sunt egale, de fapt nu este așa și din acest motiv am decis să căutăm în DEX definițiile. După ce fiecare dintre noi a înțeles corect ce reprezintă ele, am încercat să le analizăm și să le transpunem la viața reală. Am analizat situațiile pe plan extern, dar și cele din țara noastră și am ajuns la concluzia că sunt unele aspecte la care mai avem de lucrat, deoarece oficial cunoaștem și acceptăm unele cazuri, însă când ne izbim de realitate uităm totul. Un exemplu în acest caz ar fi și criza emigranților din Europa.”
Natalia Candu, liderul atelierului „Cariera și viața personală” spune că a încercat să discute despre un subiect extrem de importat în ziua de azi. „Deși aud în ultimul timp tot mai multe persoane care spun că ei pot îmbina perfect viața personală cu cea profesională, oricum una dintre acestea are uneori unele spații goale. Împreună cu participanții care au acceptat invitația de a veni la club am încercat să aflăm criteriile care ar permite să îmbinăm aceste două laturi și pot spune că sunt lucruri importante, dar uneori noi nu le observăm. Una dintre acestea ar fi să plecăm de la serviciu atunci când se termină programul, pentru a avea timp și pentru viața personală, însă nu întotdeauna reușim să ne adaptăm acestei cerințe față de noi.”
În timpul modulului, consultantul principal al Direcției tineret din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, Ilie Ciorchina, a venit cu un mesaj de felicitare pentru toate persoanele din sală pentru activitatea lor și a încurajat participanții să continue ceea ce fac. Pe lângă felicitări, Ilie Ciorchina a menționat și despre Programul de Granturi care va fi lansat pentru anul viitor. „Vreau să vă informez că în cel mai scurt timp se va lansa o nouă rundă de Granturi, deja pentru anul 2016, și vă îndemn să participați, deoarece toate ONG-urile fac lucruri frumoase pentru societate și fiecare proiect merită să prindă viață.”
Ultimul modul instruire cu titlul „Monitorizarea și evaluarea procesului de învățare în context non-formal” va avea loc în perioada 20-22 noiembrie 2015.
Proiectul „Promovarea educației non-formale de calitate în domeniul tineret în Republica Moldova” este implementat de Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, cu suportul financiar oferit de către Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova în cadrul Programului de Granturi 2015.
Mai multe informații despre proiect puteți găsi pe site-ul Institutului de Instruire în Dezvoltare „MileniuM” milenium.md sau puteți contacta coordonatorul de Proiect, Ana Bezarau, la numărul de telefon 068093861.