Într-un sătuc din Moldova, mai exact la Poiana începea să prindă contur povestea profesorului de literatură română Mihai Ulmu. La ultima oră pe care o avea cu clasa a 12-a, a fost învinuit de noile autorități instalate în Basarabia, de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu în clasa în care ținea ora. Astfel, Mihai Ulmu ajunge un aprig „dușman al poporului”, verdict care-l trimite în unul din gulagurile siberiene. Maria Răzeșu, eleva lui care se îndrăgostise de el, îl urmează până în gulag, îl ajută să evadeze și astfel începe să existe cea mai frumoasă și pură dragoste, din care se naște mai târziu, în răceala munților din Siberia, Mircea, fiul lor.
Iată 16 citate care vă vor convinge că Tema pentru acasă se citește printre lacrimi și zâmbete:
# Neamul nostru e condamnat să iubească. El nu s-a raportat niciodată la lume, ci a raportat lumea la el.
# În acea zi lui Mihai Ulmu pentru prima dată în viață i s-a făcut rușine că aparține neamului omenesc.
# Și doar în măsura în care la gări erau scoși cei morți, li se părea că locul devenea un pic mai larg și parcă respirau ceva mai în voie.
# Ei ne pot lesne învinui că am fi spioni ai Imperiului Roman, chiar dacă acesta nu mai există de o mie și vreo cinci sute de ani.
# Nu există oameni răi, există doar oameni suferinzi.
# – Privește luna.
– Închipuiește-ți că în această clipă la ea se uită și cineva care ți-i foarte drag și care se află departe. S-ar putea să vi se întâlnească privirea pentru o fracțiune de secundă pe suprafața ei de aur.
# S-a uitat fără să o vadă.
# Ființele lor se amestecară: el era ea, ea era el, iar lumea erau ei.
# În viață câteodată, ca să fii fericită, trebuie să ai curajul de a fi fericită.
# Timpul e un microb. Care lucrează în oameni, în lucruri, în tot. Dacă am reuși să ne vaccinăm contra lui, am deveni nemuritori.
# O lume alcătuită doar din oameni bogați e o lume săracă.
# Când, rememorându-și ca prin ceață una dintre primele amintiri ale vieții sale, va realiza că răul și durerea nu totdeauna sunt lucruri identice.
# Iubirea ce-o port face să mă simt liber chiar și închis.
# Durerea e unica bucurie a vieții mele. Dacă mă mai doare ceva, înseamnă că încă n-am murit de tot. Voi trăi, Maria!
# Dacă i-ai urî pe toți cei care ar trebui urâți – iar aici multă lume trebuie să fie urâtă – , știi ce se alege de tine?! O bombă de ură care va exploda, distrugându-l mai întâi pe purtătorul ei.
# Când ești singur și n-ai pe cineva în preajmă, căruia să-i spui niște cuvinte, nu singurătatea cuvintelor doare, ci singurătatea înțelesurilor.