(program) Zilele Diasporei se vor desfășura pentru a doua oară în Moldova în perioada 28-30 august

11200898_401581490029081_5524746591135571953_n
Foto:PC: Biroul pentru Relații cu Diaspora

Cetățenii moldoveni din străinătate sunt invitați să participe la Zilele Diasporei, în perioada 28-30 august 2015. Evenimentul este organizat pentru al doilea an consecutiv de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Biroului pentru relații cu diaspora (BRD).

Pe 28 august, în cadrul deschiderii oficiale a Zilelor Diasporei va participa cu un cuvânt de salut, Prim-ministrul Republicii Moldova, dl Valeriu Streleț, Secretarul General al Guvernului R. Moldova, dl Serghei Palihovici, precum și partenerii internaționali Organizaţia Internaţională a Migraţiei, UN Women și Agenţia Elveţiană pentru Cooperare (SDC). În prima parte a zilei va fi prezentată Strategia „Diaspora – 2025”, iar în partea a doua discuţiile se vor axa pe implicarea și valorificarea potențialului uman al diasporei, cu participarea expertului internațional, Arnon Mantver, Președinte al consiliului de administrare a Centrului Internațional pentru Migrație și Integrare (CIMI).

În ziua de 29 august reprezentanții din diaspora vor prezenta 7 concepte de proiecte, ce au drept scop consolidarea capacităților de mobilizare a diasporei în vederea elaborării și realizării proiectelor de ordin social, economic, educațional în comunitățile lor de origine din Republica Moldova, care vor veni să susțină eforturile Guvernului Republicii Moldova de integrare a migrației în strategiile naționale de dezvoltare.

Totodată, ziua de 29 august va integra femeile migrante în câteva ateliere de lucru, unde vor fi puse în discuție rezultatele revizuirii legislației în domeniul migrației, muncii și traficului de ființe umane și recomandările efectuate prin prisma CEDAW (Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare fașă de femei).

În vederea consolidării dialogului între autorităţi și diasporă, în acest an BRD, în colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) și proiectul UN Women, și-a propus organizarea unor ateliere de impact într-o formă mai ambițioasă și mai valorică.

Pentru că Zilele Diasporei sunt un eveniment reprezentativ pentru cetățenii moldoveni stabiliți peste hotarele țării, Biroul pentru relații cu diaspora a încurajat membrii comunităţilor să celebreze ziua de 30 august în localităţile de baştină prin diverse modalități și activități, precum: ateliere instructive și informative, șezători, flashmoburi, întruniri în aer liber, desfășurarea unor cercuri de lectură și alte evenimente.

Administrațiile publice locale din 14 raioane au planificat evenimente festive, activități artistice și sportive în cadrul Zilelor Diasporei.

Organizarea Zilelor Diasporei în Republica Moldova are drept scop promovarea dialogului cultural, economic la nivel de diasporă – țară / țară – diasporă, mobilizarea asociațiilor diasporei și a societății civile pentru ca, prin acțiuni comune, să contribuie la dezvoltarea durabilă și promovarea țării pe plan internațional.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente