(foto) Instabilitatea Moldovei redată prin fotografiile unei tinere spaniole, expuse la Tiraspol

11822489_847080248703937_3759503475939624150_n
Foto:PC: Facebook/Клуб «19»

Fotografiile tinerei spaniole Alana Mejía González ce redau fragilitatea economică din Moldova au fost expuse în cadrul unui eveniment creativ de la Tiraspol, organizat de Clubul №19.

Evenimentul numit „Летняя фотосушка” s-a desfășurat cu ocazia aniversării Clubului №19. În cadrul acestuia au avut loc un șir de activități interactive, la care au participat o mulțime de tineri energici. Una dintre atracțiile evenimentului a fost expoziția „Focul este o slugă bună”, semnată de tânăra artistă spaniolă Alana, care ne vorbește despre oamenii simpli, care supraviețuiesc în contexte economice fragile. Este despre orașul Chișinău, care digerează transformări esențiale în contextul fragilității timpului și al influențelor „puterii”.

Alana a relatat că lucrările sale au fost prezentate în cadrul acestui eveniment datorită implicării unei prietene de-ale sale care face parte din Clubul №19 și care a avut fericita ocazie să descopere proiectul Alanei, astfel încât a decis că ar fi bine să îl prezinte și la Tiraspol.

Tânăra Alexandra, care lucrează în Clubul civic №19, ne-a spus că „Летняя фотосушка” sau „Summer photo laundry” presupune un schimb de poze între oamenii care participă la acest eveniment. „Noi am cunoscut-o pe Alana când am avut un proiect de parteneriat cu Institutul Goethe din București. Ea avea niște proiecte care se axau pe locuitorii din regiunea transnistreană și din această cauză destul de des vizita Tiraspolul și organizația noastră. Atunci când s-a născut ideea de a implementa „Photo laundry”, având motivul borcanului pe poster, plus am avut și lumânări în borcane, ne-am dorit să facem o expoziție a lucrărilor Alanei, care și ele aveau aceeași idee. La fel, era o posibilitate de a prezenta creația Alanei la noi, în Tiraspol.”

Această serie de lucrări a fost anterior vernisată la Chișinău, la Muzeul Zemstvei. Atunci Alana a povestit pentru #diez cum de ce a inițiat acest proiect: „Fiind interesată de situația economică complexă din Moldova, care forțează unele persoane să emigreze, iar altele să trăiască într-o economie de subzistență și să revândă marfa, mi-am propus să descriu acest al doilea grup, într-o încercare de a atrage atenția asupra acestor actori economici ascunși, dar și foarte prezenți în același timp, care încearcă să supraviețuiască într-un context de criză”.

„„Această fragilitate se transmite prin vasele care se ciocnesc. Posibilitatea ca totul să ajungă pe podea, spărgându-se, reprezintă insecuritatea economică permanentă în care se găsește Moldova în acest moment. Prin „conservarea” acestor vânzători, am dorit să mă uit direct în fețele lor, cu scopul de a pune lumină asupra celor, care se eschivează de la responsabilitatea de a rezolva problemele economice ale cetățenilor”, a adăugat ea.

Iată cum au putut admira tinerii din Tiraspol instalația Alanei:

 

PC: Facebook/Клуб «19»
PC: Facebook/Клуб «19»
PC: Facebook/Клуб «19»
PC: Facebook/Клуб «19»
PC: Facebook/Клуб «19»
PC: Facebook/Клуб «19»
PC: Facebook/Клуб «19»

Mai multe poze de la eveniment vedeți pe pagina de Facebook a clubului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente