ADMITERE 2015: Oferta de studii din acest an a USMF „Nicolae Testemițanu”

IMG_96131
Foto:USMF „Nicolae Testemițanu”

În perioada 20-28 iulie curent, doritorii de a deveni medici și farmaciști se pot înscrie la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Aceasta pune la dispoziția absolvenților 695 de locuri pentru studii universitare, dintre care 450 – la buget, iar 245 – în bază de contract.

Universitatea anunță admiterea la cele patru facultăți – Medicină (6 ani), Sănătate Publică (6 ani), Farmacie (5 ani) și Stomatologie (5 ani).

Pentru participare la concursul de admitere, candidaţii vor completa o cerere de înscriere la concurs la care se vor anexa:

# actul de studii, în original, cu anexa respectivă;
# certificatul medical-tip (nr.086/e), eliberat în anul admiterii. Investigaţia suplimentară obligatorie, cu includere în certificatul medical – MRS;
# șase fotografii 3 x 4 cm;
# buletinul de identitate (paşaportul), în original şi trei copii;
# diplomele de gradul I-III, obţinute de către candidaţi la concursurile şcolare republicane sau internaţionale la următoarele discipline: biologie, chimie, fizică, limba română, limbi moderne,  precum şi diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri, olimpiade, expoziţii etc., organizate  de Ministerul Educaţiei sau de Ministerul Sănătăţii;
# certificatul despre componenţa familiei şi copiile certificatelor de naştere ale fraţilor/surorilor (pentru candidaţii care provin din familii cu patru şi mai mulţi copii);
# chitanţa de plată a taxei de înscriere.

Candidații au dreptul să se înscrie la concursul de admitere concomitent la mai multe specialități  din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituții de învăţământ superior, dar vor fi înmatriculați la o singură specialitate în cadrul unei singure instituții de învăţământ superior, din cele pentru care au optat. În cererea de înscriere la concurs candidaţii vor menţiona facultăţile în ordinea preferinţei, tipul studiilor (cu finanţare de la buget sau cu taxă), limba de instruire după înmatriculare. Candidații pot opta, după înmatriculare, pentru o altă limbă de instruire decât cea din instituția preuniversitară pe care au absolvit-o.

În acest an, taxele de studiu la USMF „Nicolae Testemițanu” s-au majorat. Dacă în 2014, pentru instruirea unui student la Facultatea de Medicină, taxa constituia 17.400 de lei, la Facultatea de Farmacie – 18.200 de lei, Facultatea de Stomatologie – un an de studii costă 20.300 de lei, iar Facultatea de Sănătate Publică oferea locuri doar în bază de finanțare bugetară, în 2015 taxa fiecărei facultăți se va majora cu aproximativ 2.000 de lei. Actualmente, sumele nu se pot preciza, deoarece datele încă nu sunt aprobate de Ministerul Educației. Ca și în anii precedenți, în 2015 vor fi scutiți de plata taxei de înscriere la concurs următoarele categorii de candidaţi: copiii orfani sau aflaţi sub tutelă; copiii din familiile cu trei şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinere; copiii cu grad de dizabilitate, la prezentarea certificatelor corespunzătoare.

În ziua depunerii actelor, candidații la admitere vor susține convorbirea la limba străină studiată în instituția preuniversitară de învățământ. Rezultatele convorbirii nu sunt parte componentă a formulei de calcul a mediei de concurs și nu influențează situația de concurs a candidaților.

Concursul de admitere 2015 pentru deținătorii diplomei de bacalaureat se va efectua în baza următoarei formule:

 

Termenele de organizare și desfășurare a concursului de admitere:
Depunerea cererilor de participare la concurs: 20-28 iulie
Anunțarea rezultatelor preliminare: 31 iulie 2015
Depunerea actelor în original: 1-4 august 2015
Anunțarea rezultatelor finale: 7 august 2015.

Programul de lucru al comisiei de admitere:
Luni-Vineri: 9-16
Pauză: 12-13

Despre Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

USMF „Nicolae Testemiţanu” a fost fondată la 20 octombrie 1945, în baza Institutului de Medicină nr. 1 din Sankt-Petersburg. În prezent, USMF „Nicolae Testemițanu” este una dintre cele mai prestigioase universități din țară, fiind apreciată înalt și la nivel internațional.

Procesul de instruire se realizează în limbile română, rusă, engleză şi franceză şi este asigurat de peste 1.100 de cadre profesoral-didactice și științifice, inclusiv 10 academicieni, șapte membri corespondenţi și un membru de onoare al AŞM, membri titulari şi de onoare ai academiilor altor state, 161 de doctori habilitaţi şi 566 de doctori în ştiinţe medicale, 14 Laureaţi ai Premiului de Stat în domeniul ştiinţei şi tehnicii.

Pe parcursul a 68 de ani de activitate, Universitatea a format peste 40 de mii de specialiști medici şi farmacişti, dintre care, mai mult de 5.000 activează în ţările din Orient şi Occident. Actualmente, la departamentele, catedrele şi cursurile universitare îşi fac studiile peste 5.600 de studenţi și peste 1.900 de rezidenţi din Republica Moldova şi din alte 32 de ţări ale lumii.

Universitatea pune la dispoziția studenților: aule și săli de studiu bine amenajate și utilate cu echipamente tehnice performante, utilaje de cercetare/măsurare în laboratoare, bibliotecă modernă dotată cu un spectru larg de resurse informaționale, inclusiv electronice, complexuri sportive, locuri de trai în 16 cămine ș.a..

De asemenea, studenţii şi rezidenţii au posibilitatea de a participa la activitatea de cercetare ştiinţifică, de a studia limbile moderne, de a efectua stagii de specializare în instituțiile partenere din străinătate, precum şi de a obţine permisul de conducere auto şi de a se afirma în cadrul diferitelor activităţi sportive, cultural-artistice etc.

La Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, inaugurat în 2013, începând cu anul II de studii, studenții obțin competenţe şi își dezvoltă abilități medicale corecte cu ajutorul unor simulatoare de fidelitate înaltă și învață să comunice cu pacienții, conform unui program bine structurat.

Universitatea este înregistrată la Organizaţia Mondială a Sănătăţii și este membră a mai multor instituții internaționale de profil, printre care: Asociația Școlilor Medicale din Europa (2011), Asociaţia pentru Educaţie Medicală din Europa (2013), Asociaţia Internaţională a Universităţilor (2012).

 Angelina Mașcauțan 
Taguri: #admitere
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente