Covorul basarabean – sărbătorit la Complexul de meșteșuguri populare „Artă Rustică” din Clișova Nouă

11206093_805439002897685_4617012473003148485_n
Foto:PC: mc.gov.md

O nouă ediție a Sărbătorii „Frumos covor basarabean” a avut loc la data de 11 iulie 2015, în localitatea Clișova Nouă, Orhei, pe teritoriul Complexului de meşteşuguri populare „Artă Rustică”.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Culturii și Complexul de meşteşuguri populare „Artă Rustică”, în colaborare cu Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Secția Cultură Orhei şi Primăria comunei Ciocâlteni.

Prezentă la sărbătoare, ministrul în exerciţiu al Culturii, Monica Babuc, a declarat că scopul evenimentului este de a promova covorul basarabean ca valoare națională. „Mă bucur extrem de mult că, covorul tradițional își recapătă vigoarea, într-o perioadă când foarte multe lucruri autentice din cultura noastră națională au fost uitate și practic, pierdute”, a menționat Monica Babuc.

La rândul său, directorul Complexului de meşteşuguri populare „Artă Rustică”, Ecaterina Popescu, a precizat că la eveniment au fost expuse doar covoare autentice, vizitatorii având ocazia să admire cele peste 150 de motive în covoarele confecţionate la Complexul „Artă Rustică”.

La eveniment au participat circa 40 de meşteriţe ţesătoare şi meşteri populari ce promovează alte meşteşuguri. Participanții din Clișova, Brăviceni și CIocâlteni au organizat șezători. De asemenea, au fost desfășurate ateliere de ţesut, de restaurare a covoarelor și de vopsit lâna în coloranţi naturali. Pe durata sărbătorii, au evoluat cu un recital de folclor ansamblul folcloric „Plăieşii”, interpreta Dimitriana Chircu și orchestra „Trandafirii” din Şoldăneşti.

Prima ediţie a Sărbătorii „Frumos covor basarabean” a avut loc în iunie 2013. Evenimentul este dedicat promovării temei „Patrimoniul industrial”, în cadrul celebrării Zilelor Europene ale Patrimoniului 2015, un program al Consiliului Europei şi Uniunii Europene coordonat de Ministerul Culturii.

Menționăm că, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, în comun cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală și Centrul „Artă Rustică” din Clişova Nouă, raionul Orhei, întreprind mai multe măsuri ca această veche artă de producere a scoarțelor tradiționale să reintre în practica ţesutului de covoare din Republica Moldova, iar ţesutul covoarelor după vechi motive să devină o bază economică pentru mai multe localităţi.

În context, amintim că în luna august 2014, Ministerul Culturii, în parteneriat cu Centrul „Artă Rustică” au desfășurat primul Atelier de vopsire a lânii în coloranţi naturali „Reconstituirea unei practici artistice dispărute acum un veac”, acțiune organizată în contextul elaborării dosarului de candidat „Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţelor” pentru înaintare în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii de către Republica Moldova şi România. Pentru prima dată după o întrerupere de aproape un veac au fost obţinute pe cale experimentală, cu documentarea de rigoare, mai multe culori în vopsirea lânii cu coloranţi naturali, iar în decembrie 2014, Ministerul Culturii a organizat prima ediție a Târgului Național al Covorului, care a avut ca obiectiv promovarea țesutului covoarelor și al altor textile din lână și promovarea covoarelor basarabene pe plan național și internațional.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente