Fenomenul „selfie” a devenit, în ultima perioada, o tendință pe larg folosită în rândul tinerilor și nu numai. Încercând să ironizeze frecvența, uneori excesivă, a acestor fotografii, pictorul Gündüz Ağayev a realizat o serie de ilustrații cu tentă religioasă, prin care ne arată până unde poate ajunge acest fenomen.
Astăzi, fiecare dintre noi știe tehnologia pozelor „selfie” și nu ezită să o pună în aplicare ori de câte ori are un eveniment sau pur și simplu o dimineață frumoasă. Pictorul Gündüz Ağayev a încercat întotdeauna, prin picturile sale, să scoată în evidență problemele societății legate de educație, nedreptate socială, drepturile și obligațiile oamenilor. De această dată, Ağayev a ironizat frecvența fotografiilor de tip selfie, care deja a devenit și aceasta o problemă a societății, printr-o serie de ilustrații ironice. Astfel, imaginația noastră ajunge dincolo de limite, permițându-ne să vedem cum ar arăta personajele celor mai renumite picturi religioase, dacă ar face o poză selfie.
Pictorul Gündüz Ağayev a avut trei expoziții prin care și-a prezentat ilustrațiile, iar în prezent acesta colaborează cu trei reviste.
Angelina Mașcauțan