Compania Moldcell, parte a grupului TeliaSonera, are acum toate șansele să aducă în Moldova serviciul de conținut muzical (audio streaming) Spotify.
Ca urmare a unui parteneriat de succes de mai bine de cinci ani, acționarul principal al companiei Moldcell a cumpărat un pachet de acțiuni Spotify, investind 115 milioane de dolari pentru stimularea continuă a cooperării dintre cele două părți.
La momentul actual, liderul mondial de muzică, podcast și video online Spotify este disponibil în Europa de Vest, America de Sud, America de Nord, Australia și Noua Zeelandă. Compania s-a lansat în anul 2008 în Suedia și are în prezent peste 75 de milioane de utilizatori activi.
„Suntem convinși că cetățenii Republicii Moldova merită accesul liber la cele mai moderne și renumite servicii pe plan mondial. Deja acum abonații noștri beneficiază de Internet gratuit, cumpără în magazinele Moldcell cele mai avansate dispozitive la cele mai avantajoase condiții, utilizează tehnologia 4G disponibilă absolut pentru toate planurile tarifare, oferind viteză de până la 150 mpbs la cele mai bune prețuri în peste 30 de localități din țară. Acest parteneriat este un pas serios și important pentru Moldcell. Suntem mândri să ne aflăm în fruntea inovațiilor din Republica Moldova”, menționează Barkin Secen, Director General al companiei Moldcell.
Puterea Moldcell în procesul implementării serviciilor inovatoare de înaltă calitate este confirmată și de investiția recentă a acționarului său în compania „Soundtrack Your Brand”. Serviciul oferă companiilor mari, dar și celor mici și medii posibilitatea de a-și construi propriile mărci comerciale, asigurându-le accesul la un catalog cu peste 30 de milioane de piese.