Direcția generală transport public și căi de comunicație a Consiliului Municipal Chișinău informează că în prezent este în curs de desfășurare proiectul „Implementarea strategiei pe termen lung de parcare în municipiul Chișinău”.
În urma unui studiu de consultanță efectuat de compania WSP UK Limited, proiectul respectiv se află la etapa elaborării caietului de sarcini pentru desfășurarea concursului public de selectare a companiei care va amenaja și gestiona spațiile de parcare cu plată în centrul Chișinăului.
Vor fi amenajate 2.500 de spații de parcare, iar proiectul urmează a fi implementat pe etape. La prima etapă vor fi organizate locuri de parcare în centrul orașului, în perimetrul străzilor Ismail, Alexandru cel Bun, Alexandr Puşkin, Cosmonauţilor, 31 August 1989 şi Mitropolit Bănulescu-Bodoni. Ulterior, va exista posibilitatea de a extinde zonele de parcare și în periferii. Prețul mediu pentru serviciile de parcare nu va fi mai mare de 10 lei cu dreptul majorării anuale proporționale nivelului inflației în Moldova.
„Managementul eficient al parcărilor este un domeniu cheie pentru orașul Chișinău în gestionarea problemelor de trafic, încurajarea cetățenilor de a utiliza transportul public și îmbunătățirea condițiilor de mediu”, se arată în comunicatul de presă emis de autoritățile locale.