Şase tineri, locuitori ai raionului Căuşeni, au fost condamnaţi recent pentru viol, acţiuni violente cu caracter sexual, furt şi privaţiune ilegală de libertate.
Procuratura raionului Căuşeni a demonstrat prin probe că, în februarie 2012, inculpaţii au ademenit o tânără în locuinţa unuia dintre aceştia, unde au privat-o ilegal de libertate timp de două zile, perioadă în care au violat-o în grup. Victima, în vârstă de 25 de ani, a încercat de câteva ori să fugă, însă de fiecare dată era prinsă şi supusă acţiunilor violente cu caracter sexual. De asemenea, inculpaţii i-au sustras telefoanele mobile pentru ca aceasta să nu poată alerta oamenii legii. Fata a reuşit să scape abia peste două zile, când indivizii au ieşit din locuinţă.
În rezultatul leziunilor pricinuite, tânăra a suferit două intervenţii chirurgicale.
Pentru cele incriminate de procurori, recent, inculpaţii, cu vârstele cuprinse între 27 şi 33 de ani, au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 8 şi 13 ani închisoare în penitenciar de tip închis.
Sentinţa este cu drept de atac.