(video) A fost lansată campania care ne motivează să prețuim și să protejăm apa

Screen-Shot-2015-03-10-at-8.07.33-AM
Foto:Campanie de informare „Fii responsabil, prețuiește apa!”

Conform Strategiei Naționale de Alimentare cu Apă și Sanitație 2014 – 2028, în Republica Moldova circa 44% din populație nu are acces la apă potabilă sigură. În aceste condiții a fost lansată campania de informare și sensibilizare cu genericul „Fii responsabil, prețuiește apa”.

Cu ocazia „Zilei Mondiale a Apei” 2015, Asociația Obștească „Solidaritate Europeană pentru Apă în Moldova” (SEAM) a lansat o campanie care va avea loc în perioada 10 – 22 martie 2015, iar scopul acesteia este de a atenționa publicul despre importanța apei în viața de zi cu zi și folosirea rațională a acesteia.

Campania va include un șir de activități desfășurate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, printre care menționăm organizarea activităților cultural-educative în instituțiile școlare din raionul Nisporeni, lansarea Inițiativei „Mesajul tău pentru apă este auzit”, cât și promovarea unui spot video cu aceeași tematică socială, prin intermediul posturilor naționale.

Dacă ești afectat de problema insuficienței sau calității precare a apei, dacă dorești să îmbunătățești lucrurile pentru a trăi într-un mediu pur și curat, SEAM te provoacă să participi, pentru a deveni responsabil de propriile acțiuni.

Postează pe pagina de Facebook a Asociației „Solidaritate Europeană pentru Apă in Moldova” un mesaj creativ despre importanța Apei în viața ta, situația acesteia în comunitatea unde locuiești, propuneri concrete de implicare sau o adresare către autorități pentru a bate alarma.

Rezultatele Campaniei vor fi prezentate în cadrul evenimentului festiv dedicat Zilei Mondiale a Apei, 2015 „Apa și dezvoltarea durabilă” din 22 Martie.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente